Autostrada spre Belgrad: Cioloş spune că se va face un studiu de fezabilitate pentru a vedea dacă se justifică proiectul
”În mod clar, va trebui să ne gândim într-un fel structurat pe viitor şi la interconectarea dintre Serbia şi România, din punct de vedere al infrastructurii. Am discutat (cu premierul sârb n.red.) şi despre ceea ce putem face în viitor. Noi avem un Master Plan (pe transporturi, n.r.) deja aprobat care, din păcate, în momentul de faţă nu prevede o autostradă de legătură spre Belgrad, dar prevede un drum naţional, pe când pe cealaltă parte sârbă, ei prevăd o autostradă. Vom analiza şi noi posibilitatea eventual de a adapta lucrurile, în măsura în care în urma studiului de fezabilitate pe care vrem să-l lansăm şi de-o parte şi de alta a frontierei în perioada imediat următoare ajungem la concluzia şi de partea noastră că se justifică o autostradă”, a detaliat premierul Dacian Cioloş, într-o declaraţie de presă comună cu omologul sârb, Aleksandar Vucic.
Premierul României s-a întâlnit joi la Prefectura Timiş cu omologul său sârb, cei doi oficiali participând la parafarea mai multor documente comune de colaborare.
”Am vrut să dăm un semnal că această relaţie dintre Serbia şi România este una de durată, una consistentă, dincolo de durata guvernelor, de culorile politice. Serbia nu este doar un vechi prieten al României, dar aşa cum am ajuns amândoi şi astăzi la concluzia că Serbia şi România au potenţial şi trebuie să devină şi parteneri economici cu consistenţă pe viitor”, a adăugat Cioloş.
El a afirmat că în timpul întâlnirii au fost abordate mai multe subiecte, cum ar fi perspectivele de cooperare economică, dată fiind evoluţia economică pozitivă a României, dar şi a Serbiei. ”Aici avem un potenţial care este insuficient exploatat”, a mai punctat Cioloş.
Primul Protocolul a fost semnat între Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Serbia privind constituirea şi activităţile patrulelor comune de-a lungul frontierei de stat comune. Au semnat ministrul MAI Dragoş Tudorache şi Neboisa Stefanovici, vice-premier, ministrul Afacerilor Interne din Republica Serbia.
Cel de-al doilea document a fost Declaraţia comună privind sprijinul României pentru integrarea europeană a Serbiei, parafată de ministrul Afacerilor Externe al României Lazăr Comănescu şi Iadranka Ioksimovici, ministru delegat, responsabil cu Afacerile Europene.
Cel de-al treilea document a fost Declaraţia comună în domeniul muncii şi al politicilor sociale, semnată de ministrul Muncii Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Pâslaru, şi omologul Aleksandar Vulin, ministrul Muncii Veteranilor şi a Politicii Sociale din Serbia.