Autostrada spre Moldova: În acest an încep lucrările pe tronsonul Ploiești-Buzău din A7. În 2025 ar putea fi gata până la Pașcani

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Adrian Covăsnianu susţine că până la sfârşitul anului am putea vedea primele utilaje pe autostrada A7, Ploieşti-Bacău-Paşcani-Siret. El apreciază că până în 2025 sunt şanse bune să avem autostrada finalizată între Ploieşti şi Paşcani, scrie agenția News.ro
Economica.net - Dum, 07 feb. 2021, 16:44
Autostrada spre Moldova: În acest an încep lucrările pe tronsonul Ploiești-Buzău din A7. În 2025 ar putea fi gata până la Pașcani

Adrian Covăsnianu a spus duminică la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că în acest an va fi lansată licitaţia pentru execuţia tronsonului Ploieşti-Buzău şi că până la finalul anului am putea vedea la lucru primele utilaje.

„Referitor la A7, pentru tronsoanele Ploieşti-Buzău, Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani, avem săptămânal întâlniri în care verificăm stadiul, iar dacă avem probleme sau sincope stabilim ulterior un calendar şi îl reactualizăm. Anul acesta vom lansa licitaţia de execuţie pentru Ploieşti-Buzău. Spre finalul anului am putea vedea primele utilaje care execută primii kilometri din autostrada de la Ploieşti către Moldova. Spre 2024-2025 sunt şanse bune să avem autostrada gata până la Paşcani”, a spus Adrian Covăsnianu.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a precizat că în ceea ce priveşte tronsoanele Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret avem „un mic decalaj, dar şi aici se fac progrese”.

„Apreciez că la nivel local comunitatea devine din ce în ce mai vocală şi mai interesată de proiectele Moldovei, indiferent de coloratură. E un lucru bun şi normal. E un moment T zero pe care îl apreciem şi consider că autostrada A7 se va face, e o chestiune doar de timp”, a afirmat Adroian Covăsnianu.

Referirindu-se la autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, secretarul de stat a explicat că „abia acum se pun bazele reale ale proiectării, după ce ani buni întreg proiectul a fost tărăgănat”.

„Autostrada A8 este compusă din trei mari obiective majore: podul de la Ungheni, tronsonul Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ şi sectorul montan de la Târgu Neamţ către Ditrău până la Târgu Mureş. Pe sectorul montan proiectul este cel mai avansat din cele trei tronsoane. Suntem în reviziurea studiului de fezabilitate. Au fost unele sincope şi întârzieri din partea actualului proiectant, este vorba despre o firmă din Spania. Am fost obligaţi să facem anumite diligenţe, plângându-ne către firma mamă din Spania. În urma insistenţelor noastre lucrurile s-au mai deblocat. Simţim o altă mobilizare. Există foreze pe teren în zona montană. 61 la sută din studiul de fezabilitate este realizat. Avem traseul autostrăzii pe sectorul montan definitivat. Către finalul anului ar trebui să avem studiul de fezabilitate finalizat şi agreat de către Comisia Europeană, creându-se ulterior premisele de a lansa capetele de sector montan pe finanţare în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a afirmat Covăsnianu.

Totodată, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a precizat că pentru sectorul Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ procedura de licitaţie este „destul de avansată” şi că spre finalul lunii februarie va fi desemnat proiectantul pe acest tronson.

„Referitor la podul de la Ungheni, aici suntem în procedură de Mediu. E un calendar asumat împreună cu cei de la CNAIR. Avem speranţe că la jumătatea anului viitor vom avea acordul de Mediu. Suntem în discuţie cu potenţialul proiectant pentru a continua procedurile de avizare la Mediu. Suntem în grafic”, a conchis Covăsnianu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...