Autostradă spre Serbia: Studiul de fezabilitate ar putea fi licitat anul acesta, dar construcţia va începe după 2021

Economica.net
19 09. 2016
autostrada_566844933_71721800

După titlul de Capitală Culturală Europeană pentru 2021, Timişoara este şi câştigătoarea unei autostrăzi noi, spre Belgrad. Mai exact, mai intâi a unui studiu de fezabilitate pentru această şosea de mare viteză.

Uniunea Europeană va finanţa realizarea studiului de fezabilitate, estimat la 12 milioane de euro, prin programe de cooperare transfrontalieră, a spus pentru ECONOMICA.NET Sorin Maxim, preşedintele Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Timişoara.

BRCT Timişoara se ocupă de finanţarea proiectului privind studiul de fezabilitate. Acest birou a fost înfiinţat prin asocierea Agenţiilor de Dezvoltare Regională Vest şi Sud-Vest, din subordinea Ministerului Dezvoltării.

Beneficiarul proiectului este însă Ministerul Transporturilor, care se va ocupa ulterior de licitaţia pentru construirea viitoarei autostrăzi, prin CNADNR.

„Comitetul comun (română-sârb – n.r.) de monitorizare a proiectului se va reuni pe 5 octombrie. Dacă se vor mişca repede, licitaţia pentru studiul de fezabilitate s-ar putea face şi anul acesta”, a menţionat Sorin Maxim.

Dacă pentru studiul de fezabilitate s-au găsit fonduri, pentru construirea autostrăzii s-ar putea obţine finanţare în următoarea perioadă de programare, 2021-2028, anticipează şeful BRCT Timişoara.

Mult mai optimist este însă Horaţiu Simion, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, din cadrul CNADNR.

Acesta speră ca până în 2021 să fie demarată execuţia autostrăzii spre Serbia, sau chiar să fie finalizată, potrivit unor declaraţii pentru presa locală. Întrebat despre traseul autostrăzii, Simion a spus că aceasta va veni de la Vârşeţ, va trece pe lângă Şag şi va ajunge ulterior la nodul de la Remetea Mare, care face legătura cu A1.