Autostrada spre Serbia: Ofertele pentru lotul 2 Timişoara – Moravița, aşteptate până pe 14 noiembrie
Pentru construcția lotului Jebel – Moravița (33,49 km) sunt alocate, prin Programul Transport (PT) maximum 4,23 de miliarde de lei (fără TVA) și 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție).
Contractul pentru lotul 2 din Autostrada Timişoara – Moravița prevede construcția mai multor structuri și utilități pe acest lot, printre care:
– pod , în lungime de 560 m, peste CF124 (Timișoara – Resița) și peste DN58B,
– Nod rutier DN 58B (Voiteg),
– Nod rutier Moravița.
– două Spații de servicii,
– două Parcări de scurtă durată,
– un Centru de Întreținere și Coordonare (CIC).
Toate spațiile de servicii și parcările de scurtă durată vor fi dotate cu infrastructura necesară amplasării unor stații pentru încărcarea autvehiculelor electrice (minimum 6 stații electrice în fiecare facilitate).
Autostrada spre Serbia, împărțită în trei loturi
Pe data de 11 noiembrie 2024 este stabilit termenul limită pentru depunerea ofertelor necesare construcției primului lot al autostrăzii Timișoara – Moravița, aminteşte Pistol pe Facebook.
Construcția Lotului 1 (Remetea Mare – Jebel) are alocată o valoare de 5,65 miliarde de lei, fără TVA (sumă asigurată prin PT) și o perioadă de 48 de luni (12 luni, proiectare și 36 de luni, execuție).