Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (A8). Boloş anunţă că indicatorii tehnico-economici au fost avizaţi

Indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii "Autostrada Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni" au fost avizaţi miercuri, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
AGERPRES - mie, 30 oct. 2024, 12:57
Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (A8). Boloş anunţă  că indicatorii tehnico-economici au fost avizaţi

„Vă anunţ că astăzi am avizat indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni”. Este o porţiune de 93 km din cei 311 km pe care îi va avea Autostrada Unirii (A8), ce va lega Moldova de Transilvania. Vorbim despre o investiţie totală de peste 26 miliarde lei, asigurată din bani europeni prin Programul Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat”, a scris ministrul Finanţelor pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, este un pas important pentru Autostrada Unirii, care va poziţiona România ca un nod de legătură strategic în Europa de Est, scrie Agerpres.

„Pe termen lung, acest proiect va sprijini o dezvoltare economică echilibrată, oferind Moldovei instrumentele necesare pentru a deveni un actor economic puternic la nivel naţional şi regional. Mă bucur că aceste investiţii strategice prind viaţă rând pe rând: Pentru cei care nu ştiu, ca ministru al fondurilor europene am reuşit aprobarea pentru 2021-2027 a unui program special dedicat sectorului transporturilor, din care peste 305 km drumuri noi sau reabilitate, 2370 km drumuri dotate cu elemente de siguranţă rutieră, 150 km linii de tramvai şi metrou reconstruite sau modernizate şi 64 km de căi ferate reconstruite sau modernizate. Aceasta este strategia pe care ne-am asumat-o: să asigurăm absorbţia integrală a fondurilor europene alocate prin Politica de Coeziune de 46 miliarde Euro, precum şi prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă de peste 29,7 miliarde Euro, ceea ce înseamnă să acoperim partea de cofinanţări de la bugetul de stat. Pentru următorii ani, planificarea bugetară pe termen mediu corespunde cu implementarea unui volum de investiţii ce ne plasează pe locuri fruntaşe în UE: de peste 7,9% din PIB în anul 2025, 7,7% din PIB în anul 2026, 6,5% din PIB în anul 2027”, a scris Marcel Boloş.

Traseul acestui tronson al A8 se desfăşoară pe teritoriul judeţului Iaşi, începând din zona localităţii Moţca, tranzitează teritoriile localităţilor Paşcani, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, municipiul Iaşi şi se finalizează în zona localităţii Ungheni, unde face joncţiunea cu Podul peste Prut, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Pe traseul cu o lungime de 93,269 km vor fi construite inclusiv 101 poduri/pasaje, 14 tuneluri, 11 noduri rutiere, 4 spaţii de servicii, 2 Centre de Întreţinere şi Coordonare (CIC) şi 6 parcări de scurtă durată.

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...