Autostrada Timişoara-Pancevo: Grindeanu anunţă că se intră la execuţie pe următorul exerciţiu bugetar

Economica.net
19 03. 2017
autostrada_sibiu_orastie_66832290456_92683600

”Săptămâna trecută, am deblocat proiectul autostrăzii Timişoara – Pancevo, s-au aprobat indicatorii astfel încat studiul de fezabilitate să intre pe finanţare, iar pe următorul exercitiu bugetar vrem să se intre la execuţie pentru finanţarea acelui tronson”, a declarat Sorin Grindeanu, scrie News.ro.

România şi Serbia vor colabora pentru susţinerea diplomatică şi financiară a proiectelor de investiţii legate de transport la frontiera comună dintre România şi Republica Serbia, în special pentru construcţia autostrăzii Timişoara – Vârşeţ – Pančevo până în 2025, potrivit rezultatelor studiilor de fezabilitate.

Executivul a informat că includerea unei noi autostrăzi este o prioritate în master planurile de transport ale celor două state.

Tronsonul dintre Pančevo şi Vârşeţ este recunoscut în lista unică de proiecte pregătite a Serbiei, iar execuţia lucrărilor pentru sectorul de drum Timişoara – Moraviţa este cuprinsă în Strategia de implementare a Master Planului General de Transport al României pe lista lungă a proiectelor din sectorul rutier, în prima perioadă de finanţare 2014-2020, cu suma de 29,5 milioane euro fără TVA.

Construcţia autostrăzii Timişoara – Pančevo vizează şi creşterea incluziunii sociale şi calităţii vieţii în regiunea transfrontalieră, precum şi dezvoltarea unitară a infrastructurii de transport capabilă să suporte traficul rutier de persoane şi de marfă în punctele de trecere frontieră, prin intermediul realizării de noi conexiuni de transport, mai preciza sursa citată.