Autostrada Transilvania: A fost semnat contractul cu Strabag pentru finalizarea lotului Chețani – Câmpia Turzii

26 10. 2022
autostrada transilvania

Asocierea de constructori are la dispoziție trei luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Finanțarea lucrărilor în valoare de 420,347 milioane de lei (fără TVA) este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile.

Acest tronson de autostradă are o lungime de 15,70 km.

În cadrul contractului vor fi realizate 2 poduri, 7 pasaje și un nod rutier la Chețani (km 21+890).

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a relansat pe 20 iulie 2021 licitație pentru proiectarea și execuția lotului Chețani – Câmpia Turzii, după rezilierea contractului cu Straco.

FOTO: Facebook Sorin Grindeanu