Autostrada Transilvania, încă un eșec. Licitația pentru tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș, anulată UPDATE: CNAIR spune că e în evaluare

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis anularea licitației pentru tronsonul Suplacu de Barcău - Chiribiș din Autostrada Transilvania, potrivit unui document publicat pe forumul Asociației Pro Infrastructură (API). Cauza anulării: nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă, conform documentului citat.
Anemona Andone - mie, 21 iul. 2021, 15:23
Autostrada Transilvania, încă un eșec. Licitația pentru tronsonul Suplacu de Barcău - Chiribiș, anulată UPDATE: CNAIR spune că e în evaluare

UPDATE Joi 12:30

CNAIR a anunțat joi că licitația rămâne în curs de evaluare și că documentul privind anularea este unul intermediar, aflat încă în analiză.

Știrea inițială

Documentul publicat pe forumul PeUndeMerg al API (foto jos) arată că un membru al comisiei de evaluare a avut totuși opinie separată. Decizia de anulare a licitației poate fi contestată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prețuri peste valoarea estimată de CNAIR?

Ofertele rămase în cursa pentru acest contract nu au fost admisibile pentru că prețurile licitate ar fi peste valoarea estimată de CNAIR, au explicat surse ale API.

„Așa cum arată situația la momentul de față, licitația se va anula. Ambii ofertanți care au trecut mai departe în etapa de evaluare financiara, au avut oferte mai mari decât valoarea estimată”, spuneau anterior deciziei de anulare sursele API.

Valoarea estimată a contractului este de 503,69 milioane de lei fără TVA, iar oferta asocierii conduse de Construcții Erbașu era de 543 milioane de lei fără TVA și cea a asocierii conduse de Drum Asfalt de 563 milioane de lei fără TVA, explicau sursele.

Pe de altă parte, informațiile din SEAP arată că valoarea totală estimată este cuprinsă între 503,69 milioane de lei și 571,31 milioane de lei.

Evaluarea tehnică a ofertelor depuse la licitația pentru proiectarea și construirea celor 26,35 km de autostradă între Suplacu de Barcău și Chiribiș s-a încheiat pe 30 iunie, conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), consultate de ECONOMICA.NET.

Amintim că pe 15 martie 2021 a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului „Proiectare și execuție pentru finalizarea Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borș, Subsecțiunea 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiș (km 4+200 – km 30+550)”.
Până la termenul limită au fost depuse patru oferte:
1. ASOCIEREA CONSTRUCTII ERBASU (LIDER DE ASOCIERE) – VAHOSTAV – SK A.S.
2. ASOCIEREA DRUM ASFALT S.R.L. (LIDER DE ASOCIERE) – TRAMECO S.A. – OPR ASFALT S.R.L. – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS S.A. – CITADINA 98 S.A. – LEMACONS S.R.L.
4. ERG İNŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş

Obiectul contractului constă în proiectarea și execuția lucrărilor pentru 26,35 km de autostradă. Contractul prevede, printre altele, construirea a 3 viaducte, 8 pasaje și 8 poduri, inclusiv un pod de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.650 m – Pod peste lac de acumulare la km 6+655.60.

Eșec după eșec

Anularea licitației pentru tronsonul de peste 26 de kilometri din Autostrada Transilvania reprezintă încă un eșec, după rezilierea contractelor cu foști constructori precum americanii de la Bechtel, spaniolii de la Corsan și anularea unei licitații anterioare, câștigată de Construcții Sibiu.

Te-ar mai putea interesa și
Angajații de la CFR Călători amenință că încep protestele de la 1 iulie dacă nu va fi semnat Contractul Colectiv de Muncă la nivelul companiei
Angajații de la CFR Călători amenință că încep protestele de la 1 iulie dacă nu va fi semnat Contractul Colectiv ...
Sindicaliştii de la CFR Călători vor demara la 1 iulie etapele premergătoare grevei, dacă nu se va semna noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul companiei, a anunţat, marţi, preşedintele......
Grupul Holcim finalizează procesul de separare a sa de divizia din America de Nord
Grupul Holcim finalizează procesul de separare a sa de divizia din America de Nord
Holcim anunță că a finalizat separarea 100% a Amrize, compania parteneră din America de Nord, prin distribuirea unui ...
Veste importantă pentri toți șoferii. Se schimbă Codul Rutier, apare o regulă nouă
Veste importantă pentri toți șoferii. Se schimbă Codul Rutier, apare o regulă nouă
Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, o propunere legislativă de completare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Șanse mari ca lotul 3 Sud să fie dat în trafic luni
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Șanse mari ca lotul 3 Sud să fie dat în trafic luni
Sunt șanse mari ca luni să poată fi deschisă circulația pe lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0, spune marți ...