Autostrada Transilvania: S-a semnat contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia VIDEO

12 06. 2020
selina13_97199500

„Este un contract abandonat de două firme, ați pus grinzile din 2004, diferențe majore între expertize din 2004 – 2016. Cu o nouă expertiză putem să știm exact ce avem de făcut. Ne putem apuca imediat de lucru și asta înseamnă de mâine”, a spus Beniamin Rus, cu ocazia semnării contractului pentru lotul Chiribiș – Biharia.

Lotul Chiribiș – Biharia face parte din tronsonul Suplacu de Barcău – Borș, care în trecut a mai avut doi constructori: americanii de la Bechtel și spaniolii de la Corsan. Contractele cu ambii constructori au fost reziliate.

Trameco, firmă a grupului Selina, execută de asemenea și lucrările de pe lotul Biharia – Borș iar în ultimul an s-a situat mai multe luni pe primul loc în topul constructorilor de autostrăzi în funcție de progresele din șantier.

„Am avut o plăcută surpriză să încasăm, pentru prima dată, în trei zile de la facturare, după depunerea facturii. Ne-a stricat puțin relația cu banca, pentru că banca tocmai ne aprobase un credit și noi nu am mai uzat de credit și am dus această lucrare fără niciun credit”, a povestit proprietarul grupului Selina, cu privire la contractul pentru lotul Biharia – Borș, aproape de finalizare.

Amintim că pe 2 octombrie 2018, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat câștigătorul licitațiilor pentru construcția Autostrăzii Transilvania, între Chiribiș și Borș. Contractele pentru proiectarea și execuția subsecțiunilor 3C2 (Chiribiș – Biharia, între km 30+550 și km 59+100) și 3C3 (Biharia – Borș, între km 59+100 și km 64+450) ale Autostrăzii Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea (Autostrada Transilvania), fuseseră câștigate de Asocierea Trameco – Vahostav – Drumuri Bihor – Drum Asfalt – East Water Drillings.

Pentru subsecțiunea Chiribiș-Biharia, cu o valoare de 326,51 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 69 milioane euro), termenul contractual pentru proiectare este de 6 luni, iar cel pentru execuție este de 18 de luni.

Subsecțiunea Biharia-Borș are o valoare de 134,22 milioane de lei, fără TVA ( aproximativ 29 milioane euro), o durată de proiectare de 4 luni și o perioadă de execuție a lucrărilor de 15 luni.

Pentru ambele secțiuni, perioada de garanție a lucrărilor efectuate a fost stabilită la 10 ani.

Subsecțiunea 3C2 (Chiribiș – Biharia), se întinde între km 30+550 și km 59+100 (28,55 km),  începe în zona localitatii Sînlazar (intersecția cu drumul național DN19E) și tranzitează o zonă de câmpie, între localitățile Mișca și Chislaz, unde DN19E (Chiribiș – Salard – Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km.

Traseul continuă la sud de localitatea Poclusa de Barcău, se înscrie din nou în lungul DN 19 E, între localitățile Sarsig și Haucești și intersectează DJ 767 (Tiglead – DN19E), la km 39+950. La km 40+980, traseul autostrăzii trece prin aria protejată Fegernic, pe o lungime de aproximativ l00 m, iar la km 41+319 intersectează DC42.

Traseul autostrăzii ocolește la nord localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local situat la sud de localitatea Sălard. În continuare, traseul autostrăzii se îndreaptă spre granița româno-ungară, intersectând DN 19 E, la km 55+100, drum național ce va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km.