Autostrada Unirii A8: A fost trimisă la ANAP documentația pentru lotul Ditrău – Grințieș, care include 19 tuneluri. Va costa peste 6 mld. lei

Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, astăzi, către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, documentația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lotului Ditrău - Grințieș (37,9 km) din secțiunea montană a Autostrăzii Unirii A8. Cu o valoare estimată de peste șase miliarde de lei, acesta va fi cel mai scump lot din cele patru din A8 ce vor fi scoase la licitație de CNIR, potrivit surselor ECONOMICA.NET.
Anemona Andone - vin, 25 oct. 2024, 12:23
Autostrada Unirii A8: A fost trimisă la ANAP documentația pentru lotul Ditrău - Grințieș, care include 19 tuneluri. Va costa peste 6 mld. lei

Durata de proiectare și execuție a lotului cu o lungime de 37,9 kilometri, care se desfășoară în județele Harghita și Neamț, este de 54 de luni (14 luni proiectare și 40 luni pentru execuție), precizează reprezentații CNIR pe Facebook.

a8

Potrivit acestora, este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) și volume considerabile de lucrări de excavare și consolidări.

Cel mai scump lot din A8 Tg Mureș – Tg Neamț

Lungimea totală a tunelurilor și a viaductelor (21 km) reprezintă 57 % din lungimea întregului lot :
• 19 tuneluri
• 63 de poduri și viaducte

Cel mai lung viaduct, de 1.184 de metri, este proiectat la km 35 peste râul Sabău, iar cel mai lung tunel dintre cele 19 tuneluri are 850 de metri.

Pe traseul lotului 2 A este prevăzut un nod rutier la Ditrău (conexiune cu DN 12 în jud. Harghita), iar la Est, în județul Neamț, conexiune cu Lotul 2 B Grințieș -Pipirig, o descărcare provizorie pentru a asigura funcționarea independentă a acestui lot.

Ca element de noutate, reprezentanții CNIR menționează că lotul Ditrău – Grințieș va fi prevăzut pe toată lungimea cu garduri ranforsate pentru a împiedica pătrunderea pe carosabil a animalelor sălbatice.

a8

De asemenea, lotul 2 A are prevăzute spații de servicii tip S 3 cu parcare securizată (suprafață totală peste 100 000 mp), parcare de tip S 1, parcări de scurtă durată (stânga/dreapta) și un Centru de Întreținere și Coordonare.

După validarea ANAP, Compania Națională de Investiții Rutiere va stabili termenul pentru depunerea ofertelor și va publica documentația de atribuire a lotului 2A în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice.

a8

Reprezentanții CNIR estimează că la începutul săptămânii viitoare va fi publicat în SEAP și contractul pentru Lotul 1 C Sărățeni – Joseni (32,4 km).

Secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig de pe Autostrada Unirii – A8 are o lungime de 116 kilometri și include patru loturi :
1. Lotul 1C Sărățeni – Joseni (32,4 km)
2. Lotul 1D Joseni – Ditrău (14,4 km)
3.Lotul 2A Ditrău – Grințieș (37,9 km)
4.Lotul 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km)

Te-ar mai putea interesa și
Lipsa reactorului de la Cernavodă, oprit, se vede: importurile de energie explodează seara, ajungând la mai mult de un sfert din consum, prețurile cresc masiv
Lipsa reactorului de la Cernavodă, oprit, se vede: importurile de energie explodează seara, ajungând la mai mult de un ...
Una dintre unitățile centralei nucleare de la Cernavodă, de 700 MW, este oprită începând de duminică, iar lipsa acesteia are un impact semnificativ asupra sistemului energetic în vârful de......
Mircea Fechet: Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere. Îmi doresc să nu ratăm momentul unei reorganizări temeinice
Mircea Fechet: Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere. Îmi doresc să nu ratăm momentul unei reorganizări temeinice
Reforma Romsilva nu mai are cale de întoarcere, iar o mai bună administrare a pădurilor şi a resurselor Regiei înseamnă, ...
Marco Rubio va participa la negocierile de săptămâna aceasta din Turcia privind pacea din Ucraina
Marco Rubio va participa la negocierile de săptămâna aceasta din Turcia privind pacea din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Turmp, a anunţat marţi că secretarul de stat american Marco Rubio se va deplasa în Turcia unde ...
Autostrada Unirii A8: Din 15 mai se deschide un nou șantier. Turcii de la Nurol pot începe lucrările la secțiunea Tg Mureș – Miercurea Nirajului
Autostrada Unirii A8: Din 15 mai se deschide un nou șantier. Turcii de la Nurol pot începe lucrările la secțiunea Tg ...
Din data de 15 mai pot începe lucrările pentru construcția unei noi secțiuni a A8, informează marți Cristian Pistol, ...