Autostrada Unirii A8 Tg Mureș – Tg Neamț va necesita 45.000 de persoane pentru construire – CNIR
Potrivit CNIR, secțiunea de munte Sărățeni – Pipirig cu o lungime de 116 kilometri, care include 38 de tuneluri și aproape 200 de poduri și viaducte, reprezintă unul dintre cele mai complexe proiecte de investiții pentru infrastructura rutieră, și, totodată, o oportunitate pentru dezvoltare economică, reducerea decalajelor și a șomajului, precum și atragerea de noi investiții, transmite
Astfel, conform datelor din Studiul de Fezabilitate, pentru secțiunea 1 C Sărățeni-Joseni (32,4 km) necesarul de forță de muncă pe durata execuției a fost estimat la aprox. 6000 de persoane, pentru lotul următor, 1 D Joseni-Ditrău (14,4 km) de 3000 persoane, iar pentru cel mai lung lot al secțiunii de munte, 2 A Ditrău-Grințieș (37,9 km) de 7000 de persoane. Pentru al patrulea lot, 2 B Grințieș-Pipirig (31,5 km), proiectantul a estimat că alte aproximativ 6000 de persoane vor fi implicate în etapa de execuție.
CNIR acordă punctaj suplimentar pentru angajarea a 350 de persoane fără loc de muncă
Achizițiile publice responsabile din punct de vedere social reprezintă un instrument strategic pentru îndeplinirea politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă, iar Compania Națională de Investiții Rutiere a inclus criterii pentru creșterea incluziunii sociale în punctajul acordat pentru atribuirea contractelor Autostrăzii Unirii.
„Industria de profil din România, precum și cea din multe alte țări europene se confruntă cu o provocare economică și socială majoră, respectiv lipsa forței de muncă. În acest sens, CNIR acordă un punctaj suplimentar de 6% pentru creșterea incluziunii sociale și reducerea șomajului local. Astfel, constructorii care angajează 350 de șomeri din județele Bacău, Harghita, Iași, Mureș, Neamț și Suceava vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Secțiunea montană a A8, lansată integral la licitație
Întreaga secțiune montană a A8, preluată de CNIR, are o lungime de 116 kilometri și este compusă din patru loturi:
• Lotul 1C (Sărățeni-Joseni): 32,4 km.
Termenul pentru depunere ofertelor în SEAP este 16.12. 2024.
• Lotul 1D (Joseni-Ditrău):14,4 km
Termen pentru depunerea ofertelor în SEAP este 25.11.2024.
• Lotul 2A (Ditrău-Grințieș): 37,9 km.
Termen pentru depunerea ofertelor în SEAP este 19.12.2024.
• Lotul 2B (Grințieș-Pipirig): 31,5 km.
Documentația a fost transmisă, spre validare, către ANAP, pe 1 noiembrie 2024.