Autostrada Unirii: Studiul de fezabilitate pentru tronsonul Tg Mureș – Tg Neamț va fi predat integral la sfârșitul anului – șeful CNAIR
„În ceea ce privește forajele, CNAIR a scos la licitație un număr de foraje, prestatorul a executat un număr dublu de foraje. Pe zona mediană sunt niște probleme din punct de vedere al realizării lor. Suntem în discuții cu cei de la BEI/PASSA pentru a identifica posibilitățile în care să mergem pe ce se cunoaște despre această zona mediană, dar vom avea studiul de fezabilitate integral predat de către prestator”, a spus șeful CNAIR.
La începutul lunii iunie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că în toamna acestui an ar putea fi lansate licitațiile pentru construirea capetelor Autostrăzii A8 Tg Mureș – Tg Neamț, finanțate prin PNRR.
Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ va contribui la reducerea timpului de călătorie şi creşterea vitezei medii de deplasare între localităţile Târgu Mureş şi Târgu Neamţ şi la reducerea numărului de accidente, precum şi îmbunătăţirea confortului în timpul călătoriei. Legătura dintre cele două autostrăzi (A3-A8) va scurta timpul mediu de deplasare cu circa 54%, iar viteza medie de deplasare va creşte cu 78%.
Contractul de completare studiu de fezabilitate pentru Autostrada Tg Mureș – Tg Neamț a fost semnat pe 28 mai 2019 cu firma Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial/ Acciona, pentru suma de 17,58 milioane de lei.