UPDATE Avarie la metrou, între staţiile Universitate şi Piaţa Unirii. Circulaţia a fost reluată
UPDATE 16.09 Metrorex a anunţat că astăzi, 20 ianuarie, la ora 14.30, în staţia de metrou Universitate a fost sesizat miros de fum. Astfel, echipele de intervenţie Metrorex s-au prezentat imediat la faţa locului.
S-a constatat faptul că fumul a venit din tunel, unde pe o porţiune mică, de izolaţie (o placuţă de izolaţie aflată între talpa şinei de alimentare cu energie şi traversă), a fost strapunsă şi a degajat fum.
Din dispoziţia ISU, staţia Universitate a fost evacuată. Circulaţia s-a desfăşurat normal, fără oprire la această staţie (Universitate). Publicul călător a fost anunţat prin intermediul instalaţiei de informare din trenuri şi staţii. Echipele de intervenţie au lucrat la remedierea avariei.
La 15.27 avaria a fost remediată şi circulaţia a fost deschisă şi pentru staţia Universitate.
S-au trimis autospeciale la ambele staţii de metrou. Potrivit sursei citate, la faţa locului acţionează Detaşamentul Special de Salvatori. Trenurile de metrou circulă în ambele sensuri prin staţia Universitate, dar fără a opri în staţie. Pompierii spun că se restricţionează accesul în staţia de metrou Universitate.