Avem nevoie de lecitină

România a experimentat dureros consecinţele unor decizii politice pripite ce au condus mereu şi mereu la acelaşi rezultat: revenirea sub tutela organismelor financiare internaţionale, care tutelă este apoi aspru criticată, de regulă de aceiaşi politicieni, dar situaţi, de această dată, în opoziţie. Din această cauză, orice formă de acord sau tratat cu instituţii externe este dezirabilă şi în vremurile bune, ca tratamentul cu lecitină pentru amnezici.

Sub imperiul constrângerilor economice date de criza financiară şi cea a datoriilor suverane, România a realizat, cu costuri sociale mari, o consolidare fiscală majoră. Mai mult decât atât, după anii de corecţie a deficitelor, a ajuns să se califice la toate criteriile nominale cerute de adoptarea monedei unice (deficit bugetar, inflaţie, datorie publică, dobânzi) Urmare a acestei performanţe, România s-a angajat oficial, nu cu mult timp în urmă, să adopte moneda unică în cursul anului 2019. Faptul în sine a deschis o dezbatere relativ aprinsă privind data ţintă, foaia de parcurs, convergenţa nominală versus convergenţa reală, la care se adaugă contextul extrem de complicat de frământările din interiorul eurozonei.

Dacă însă suntem de acord că păstrarea economiei româneşti în parametrii impuşi de criteriile de adoptare a euro sunt şi cele care garantează un avans sustenabil, atunci angajamentul nu poate fi decât de salutat. Pentru că, dacă politicienii se ţin de cuvânt şi trec peste interesele de partid pe termen scurt, aceasta ar însemna o veritabilă revoluţie în mentalitatea clasei politice autohtone, şi ar da şansă economiei să-şi consolideze aspectul indicatorilor macro glorios din prezent. O garanţie politică şi o ancoră economică în acelaşi timp.

Aproape simultan însă cu remiterea acestui angajament către Comisia Europeană, Parlamentul a adoptat un Cod Fiscal cu prevederi de relaxare extrem de importante ce implică un impact negativ major asupra veniturilor statului, deci asupra deficitului bugetar. Cvasiunanimitatea cu care s-a votat zisul cod fiscal nu ţine însă de vreo analiză economică profundă a consecinţelor asupra indicatorilor macroeconomici, ci evident de apropierea anului electoral 2016. Şi a reînceput dezbaterea teoretică, pe alocuri amuzantă prin planarea pe deasupra realităţii, între adepţii mai mult sau mai puţini ruşinaţi ai libertarianismului versus ăilalţi. Dacă rămânem însă cu picioarele pe pământ, concret istoric ceea ce s-a întâmplat are de a face puţin spre deloc cu diversele şcoli de gândire economică. Este pur şi simplu efectul de turmă manifestat de partide atunci când simt că vecinul tinde să confişte electoratul cu perspective roz-bombon.

Supralicitarea avantajelor electorale obţinute de pe urma acestei mişcări a dezactivat complet orice temere că, procedând astfel, se subminează atât încrederea pieţelor cât şi a partenerilor externi. Nu apuci să spui însă că acest pas nu că este, ci că pare greşit, că un val de indignare aproape sufocă politicienii, „Ia să ne mai lase în pace!” Revenind la Comisia Europeană, există oare vreo mirare că reprezentanţii acesteia au plecat ameţiţi de piruetele executate de politicieni? Păi ce poate fi mai descumpănitor decât realitatea faptului că, aproape fără întîrziere, după exprimarea în clar a angajamentului de aderare la euro, pui bazele, cel puţin teoretic, unui deficit excesiv nu doar în raport cu limitele tratatului la care eşti parte semnatară, ci şi în raport cu criteriile nominale de aderare? Este cred o dovadă de maxima neseriozitate.

Din punct de vedere economic, analişti de prestigiu au atras atenţia asupra caracterului imprudent, intempestiv şi nenecesar al masivei stimulări fiscale ca efect al prevederile noului Cod Fiscal. S-a explicat că măsurile de relaxare fiscală trebuie să fie graduale.Că politicile fiscale si cele monetare trebuie să fie armonizate. nu pot fi ambele prociclice, deoarece asta este o greşeală elementară de politică macroeconomică. Economia Romaniei nu are, în acest moment nevoie de stimuli fiscali suplimentari. Este neserios să spui ca aderi la zona euro, angajându-te implicit să păstrezi criteriile nominale de aderare (deficitul bugetar) iar pe de alta sa intri in procedura de deficit excesiv fie şi temporar. Nimeni nu crede in măsuri de relaxare fiscală fără indicarea sursei de venit pentru acoperirea găurilor, decât nişte oameni foarte naivi. Nu este cazul experţilor FMI şi CE, dar ei nu votează.

Faptul că cei de la Comisia Europeana s-au retras de la discuţii nu arată altceva decat că cifrele avansate de guvern au fost neconvingătoare. Orice este neconvingător, nefundamentat pe cifre, conduce la costuri de împrumut mai mari pe pieţe. Ca atare, în loc să te trezeşti cu beneficii venite dintr-o eventuală mai bună colectare la buget sau conformare voluntară, te trezeşti cu un cost mărit prin dobânzi mai mari pentru finanţarea defictului bugetar pe care tot tu l-ai provocat. Împrumutând un limbaj din tenis, decizia de relaxare masivă a fiscalităţii pare o greşeală strategică neforţată.

Toate cele de mai sus sunt citite însă, într-un mediu dominat de o continuă campanie electorală, în cheie politică. Poţi fi tu mai neutru decât Elveţia că tot eşti ştampilat politic. De ce zic asta? Pentru că, discutând recent pe tema codului fiscal, am primit următoarea întrebare: dar ce, majorarea TVA şi tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor nu au fost tot măsuri prociclice?” Ba da! Şi a fost bine? Pentru că aceasta este lecţia ce ar trebui învăţată de decidenţii noştri în urma crizei, mereu uitată şi din greu plătită de alegători. Că este mult mai puţin costisitor să previi, decât să repari. Că politica fiscală trebuie să manifeste prudenţă sporită, să constituie rezerve în vremurile bune, pentru momentul inevitabil în care economia reintră pe pantă descendentă. Şi s-au şi constituit, cu greutate şi costisitor, la nivelul Ministerului Finanţelor buffere consistente, menite să ne protejeze de turbulenţe venite din mediul extern. Aud însă că şi acestea vor fi folosite spre acoperirea aventurii fiscale. Dacă se-ntâmplă aşa ceva mă tem că e nevoie de un medicament mai tare decât lecitina.

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României.

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR.