„În momentul în care a apărut PNRR-ul, ne-am bucurat foarte tare pentru că vorbeam, cel puţin pe transport, de 7,62 miliarde de euro, o sumă consistentă dedicată acestui sector, dar la care în spate veneau, şi prima dată n-au fost aşa mediatizate, veneau şi aceste reforme, ţinte şi jaloane. Noi avem în PNRR un jalon care se numeşte 64, acela de a ajunge la 30.000 de staţii electrice până în 2026. Base line-ul de la care a plecat PNRR este de 2.000 de staţi şi întrebarea vine: putem până în 2026 să atingem această ţintă? Şi este ţintă, de ea depinde finanţarea. Cererile de plată pentru PNRR depind de îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor. Şi la Ministerul Transporturilor nevoia pe care noi trebuie să o îndeplinim este undeva de 2.800 de staţii electrice”, a spus Robert Dobre, la evenimentul „Vinerea Verde la Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2023”, organizat de Premium Expo, în parteneriat cu Asociaţia SMARTiCITY.
El a subliniat că numai pe Autostrada A7 trebuie instalate 150 de puncte de încărcare şi că, pe lângă faptul că trebuie să instaleze 2.800 de staţii, MTI gestionează şi asigurarea finanţării.
„Numai pe autostrada A7, între Ploieşti şi Paşcani, vorbim de peste 150 de puncte de încărcare, vreo 50 şi ceva de staţii electrice pe ambele sensuri. Deci, venim cu o obligativitate. Pentru că în permanenţă a fost: oul sau găina? Nu facem staţii pentru că nu avem maşini electrice, nu avem maşini electrice pentru că nu avem staţii de încărcare. Cred că trebuie să schimbăm paradigma, să ajungem în zona ‘oul şi găina’, adică să mergem în paralel cu dezvoltarea infrastructurii de încărcare electrică, dar şi cu tot ce înseamnă şi tot ce face AFM (Administraţia Fondului de Mediu – n. r.) de încurajare a achiziţionării vehiculelor electrice. Pe partea de infrastructură, acum noi suntem gestionari de o bucată. Spuneam că, din cele 30.000, conform strategiei CNAIR, ar trebui să ajungem să construim undeva la 2.800 de staţii electrice. Însă, suntem gestionari şi pentru asigurarea finanţării, pentru că nimeni nu va investi într-o staţie electrică dacă nu va fi şi rentabilă la un moment dat”, a precizat directorul MTI.
Potrivit acestuia, Ministerul Transporturilor caută şi a identificat scheme de finanţare pentru operatori privaţi, „chiar dacă vorbim la un moment dat şi de o schemă de ajutor de stat”.
„S-a făcut, am făcut deja, am finanţat construcţia şi amplasarea de staţii electrice pe drumuri naţionale şi pe autostrăzi prin aşa-numitul mecanism Connecting Europe Facility, care continuă şi care merge în zona de green şi digital foarte mult ca şi finanţare, dar ne uităm cu foarte mare interes şi către Fondul de modernizare. Fondul de modernizare care, în fapt, va trebui să asigure cam două elemente. Pe de o parte, această finanţare pentru operator, pentru amplasarea staţiilor electrice, dar pe de altă parte, şi e un lucru de care am vorbit mai puţin, întărirea reţelei electrice. Pentru că trebuie să ne gândim la un moment dat, când facem staţii de încărcare rapidă sau cu tensiuni foarte ridicate, trebuie să vorbim de o reţea care să permită amplasarea acestor staţii cel puţin în afara oraşelor. Da, gândiţi-vă că suntem la staţia Spaţii de servicii de la Perişoru de la Drajna şi va trebui să ne conectăm la o reţea electrică. O reţea electrică care ar trebui să fie în vecinătate, pentru că orice sută de metri de cablu pentru conexiune costă foarte, foarte scump. Deci, suntem în zona aceasta de identificare a surselor, suntem nevoiţi să ne aliniem la politica europeană dacă vrem să beneficiem de investiţii”, a explicat Dobre, care este responsabilul cu implementarea PNRR la MTI.
El a adăugat că această „intervenţie” nu poate fi făcută doar de Ministerul Transporturilor, ci şi de Ministerul Energiei, Ministerul Mediului şi toate UAT-urile.
„Este momentul în care trebuie să lucrăm interinstituţional pentru a ajunge la nişte rezultate concrete. (…) Ne-am aşezat la masă. Sunt întâlniri tehnice pe care noi le avem frecvent. Spuneam că neîndeplinirea înseamnă pierderea unor resurse financiare importante şi atunci fiecare dintre noi, în discuţiile noastre, trebuie să împingem acest lucru”, a punctat Robert Dobre.