Averea celui mai bogat om de pe planetă a crescut datorită vânzărilor de Black Friday
Cumpărăturile online care au avut loc de Black Friday au crescut cu 18,4% faţă de anul trecut, potrivit datelor publicate de Adobe Analytics, iar investitorii mizează pe faptul că Amazon va atrage o parte mai mare din cheltuielile online în perioada cumpărăturilor de iarnă, scrie Mediafax.
Averea lui Bezos s-a mărit cu 32,6 miliarde de dolari anul acesta, înregistrând cea mai mare creştere în cadrul indicelui Bloomberg al miliardarilor, care include 500 de persoane. Acţiunile Amazon au crescut cu 5% numai în această săptămână.
Bezos l-a depăşit pe Bill Gates în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, în luna octombrie. Cofondatorul Microsoft Corporation are o avere netă de 86,8 miliarde de dolari. Locul al treilea este ocupat de investitorul american Warren Buffett, cu 78,9 miliarde de dolari.