Averea cumulată a celor mai bogaţi elveţieni a crescut cu şase miliarde franci în acest an
Totuşi, Bilanz precizează că majorarea valorii cumulate a averilor înregistrată în 2015 a fost una ‘modestă’ în condiţiile în care, în 2014, aceasta crescuse cu 25 de miliarde de franci. În medie, fiecare dintre cei 300 ‘super-bogaţi’ care trăiesc în Elveţia are în prezent o avere de 1,98 miliarde de franci elveţieni (chiar dacă 132 dintre ei au o avere mai mare de un miliard de franci), în condiţiile în care 2015 a fost un an dificil pentru burse, iar preţurile materiilor prime s-au prăbuşit.
Familia fondatorului grupului suedez de mobilă Ikea, Ingvar Kamprad, rămâne pe primul loc în topul celor mai bogaţi 300 de oameni care trăiesc în Elveţia, cu o avere estimată la 45 de miliarde de franci, cu două miliarde de franci mai mare decât situaţia de anul trecut. Pe locul secund se situează miliardarul elveţiano-brazilian Jorge Paulo Lemann,principalul acţionar la AB-InBev, cel mai mare producător mondial de bere, cu active în valoare de aproximativ 29 de miliarde de franci, cu trei miliarde de franci mai mult decât în 2014.
Însă, doar 54 dintre cei mai bogaţi 300 de oameni care trăiesc în Elveţia au înregistrat o creştere a averii lor anul trecut, în timp ce 34 de nume de pe lista Bilanz au pierdut o parte din avuţie. Cel mai bun exemplu în acest sens este Ivan Glasenberg, patronul grupului GlencoreXstrata, care, în ultimele 12 luni, a pierdut jumătate din avere şi în prezent mai deţine active în valoare de 2 – 2,5 miliarde de franci.
Printre noii intraţi pe lista celor mai bogaţi 300 de oameni care trăiesc în Elveţia se numără Andrea Agnelli, moştenitorul familiei care a fondat grupul italian Fiat, scriitorul brazilian Paulo Coelho, care în prezent locuieşte la Geneva, şi arhitectul spaniol Santiago Calatrava, care conduce unul dintre birourile sale de la Zurich.