Averea financiară a românilor ajunge la 300 miliarde de dolari în 2023

29 07. 2024
bani 567876543456

Averea financiară a românilor ar putea crește cu 8,6% pe an, în următorii 5 ani, atingând valoarea de 400 miliarde dolari în 2028, reiese din studiul Global Wealth Report 2024: The GenAI Era Unfolds, cel de-al 24-lea raport privind averea globală elaborat de Boston Consulting Group (BCG).

Ponderea investițiilor pe termen lung, averea neinvestibilă, constând în principal din asigurări de viață și economii pentru pensii, are o pondere de 40% în averea financiară totală a poporului român, mult peste media Europei de Est (31%), dar si  peste media globală (35%).

Ponderea averii investibile a românilor, care cuprinde numerar, depozite, fonduri de investiții, acțiuni și obligațiuni, scade încet, dar continuu, o tendință opusă față de cea pe care o observăm la nivel global.

Românii păstrează o cotă relativ scăzută a averii lor în numerar și depozite (34%), comparativ cu media din Europa de Est (44%). De asemenea, observăm o cotă foarte mare a altor investiții, de 20%, în acțiuni nelistate și clase de active mai mici, ceea ce este rar întâlnit în alte regiuni, unde media globală este de doar 2%, iar media Europei de Est este de 8%”, spune Krisztian Horvath, Partener și Director Asociat, Wealth Management, BCG.

Distribuția averii financiare în România

Până la jumătate din averea financiară a românilor este deținută de persoane cu active sub 250.000 de dolari, o proporție mult mai mare decât media globală, de 30%.

Ponderea celor foarte bogați, cu o avere financiară mai mare de 100 de milioane dolari, este, de asemenea, semnificativ mai mare decât media globală. Românii cu averi de peste 100 milioane dolari dețin 23% din averea financiară totală, față de de un procent de 14% a celor foarte bogați la nivel global.

“În următorii cinci ani ne așteptăm la o creștere puternică în segmentele atractive pentru băncile private, cum ar fi cei cu avere financiară între 250.000 și 20 milioane de dolari. Creșterea așteptată a acestui segment de populație, de la aproximativ 60.000 la 85.000, oferă oportunități atractive de achiziții pentru băncile care oferă soluții personalizate, dedicate acestui segment“, a mai declarat Krisztian Horvath.

În ceea ce privește averea netă globală, aceasta a înregistrat o recuperare semnificativă în 2023, de 4,3% după un an dificil în 2022. Mare parte din această creștere a fost datorată unei reveniri pe piața financiară, deoarece averea financiară a crescut cu aproape 7%, după o scădere de 4% în 2022. Se estimează că vor fi create aproximativ 92 de trilioane de dolari în avere financiară, in urmatorii cinci ani.

Averea financiară din America de Nord și Europa de Vest a cunoscut o revenire în 2023. Susținută de piețele de capital puternice, America de Nord a fost printre regiunile cu cea mai rapidă creștere, reprezentând peste 50% din toată averea financiară nouă creată în 2023. Recuperarea nu a fost la fel de puternică în Europa de Vest, unde averea financiară a crescut cu doar 4,4%.

Deși averea financiară din regiunea Asia-Pacific a crescut cu doar 5,1% în 2023, în principal din cauza încetinirii creării de avere în China, se anticipează o creștere semnificativă până în 2028, regiunea este așteptată să contribuie cu aproape 30% din noua avere financiară până în 2028. Pe lângă China, India este bine poziționată pentru a fi un motor al creșterii averii, generând aproximativ 590 de miliarde de dolari în noua avere financiară în 2023, cea mai mare creștere din istorie.