Aversa a câştigat procesul cu AAAS şi îşi va continua activitatea

Aversa Manufacturing a câştigat procesul intentat în septembrie anul trecut de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi îşi va continua activitatea.
Economica.net - mie, 23 apr. 2014, 11:32
Aversa a câştigat procesul cu AAAS şi îşi va continua activitatea

Conform unui comunicat al companiei remis, miercuri, AGERPRES, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia AAAS şi a decis continuarea activităţii Aversa Manufacturing, precizând faptul ca fabrica a respectat toate cerinţele menţionate în caietul de sarcini al licitaţiei din septembrie 2013.

În data de 19 septembrie 2013, AAAS a intentat un proces consorţiului care a câştigat licitaţia de achiziţie a fabricii Aversa, invocând nerespectarea condiţiilor din caietul de sarcini. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a impus companiei acceptarea unui partener recomandat de autoritate, iar refuzarea solicitării de către Aversa Manufacturing a dus la continuarea procesului.

‘Angajaţii şi clienţii Aversa Manufacturing sunt încântaţi de faptul că instanţa de judecată a confirmat respectarea tuturor cerinţelor din caietul de sarcini, inclusiv experienţa în domeniu, motiv pentru care compania a fost declarată câştigătoare a licitaţiei. Compania se poate concentra acum pe dezvoltarea fabricii şi pe investiţii viitoare, inclusiv alocarea a 15 milioane euro pentru dezvoltarea unei noi fabrici în Bucureşti, care va avea 1.250 de locuri de muncă până în 2017. Compania va creşte nivelul forţei de muncă cu 40% în acest an pentru a onora cu succes toate comenzile’, a declarat Michael Topolinski, preşedintele Aversa Manufacturing.

Potrivit reprezentanţilor companiei, în doar şase luni de funcţionare, valoarea comenzilor fabricii Aversa a depăşit 35 de milioane lei, comparativ cu doar 900.000 lei, valoare declarată în perioada de insolvenţă a companiei. De asemenea, aceasta deţine toate autorizaţiile şi aprobările necesare pentru buna funcţionare a fabricii şi satisfacerea aşteptărilor clienţilor, printre care se numără şi Centrala Nucleară de la Cernavodă, alături de multe alte companii de stat.

‘Centrala Nucleară de la Cernavodă are de acum un furnizor de pompe de încredere ce asigură funcţionarea tuturor instalaţiilor nucleare. În decursul acestei săptămâni, Aversa Manufacturing a livrat clientului o pompă de mari dimensiuni în valoare de peste 950.000 lei’, a declarat Mihai Dumitru, directorul general al Aversa Manufacturing.

Aversa Manufacturing este singurul producător de pompe centrifuge din România, produsele sale fiind folosite în infrastructură, industria energetică, irigaţii şi industria petrolului.

Aversa SA a fost în insolvenţă timp de 7 ani, după care a fost privatizată în septembrie 2013. În şase luni, Aversa Manufacturing a reluat cu succes producţia, a angajat peste 230 de muncitori şi a început să facă şi export. Aversa are o tradiţie de peste 132 de ani în furnizarea de pompe personalizate pentru infrastructura românească şi pentru exportul în peste 11 ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Trump ar putea sancționa din nou Rusia dacă nu negociază încetarea războiului din Ucraina
Trump ar putea sancționa din nou Rusia dacă nu negociază încetarea războiului din Ucraina
Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca posibile noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, transmite AFP....
Trump ar prefera la Elon Musk să preia TikTok, căruia i s-a mai acordat un răgaz de 75 de zile
Trump ar prefera la Elon Musk să preia TikTok, căruia i s-a mai acordat un răgaz de 75 de zile
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că este favorabil ideii ca Elon Musk să preia TikTok, dacă patronul ...
Bulgaria va continua să asigure tranzitul gazului spre Ungaria prin Turk Stream – Szijjarto
Bulgaria va continua să asigure tranzitul gazului spre Ungaria prin Turk Stream – Szijjarto
Bulgaria va asigura continuarea tranzitului gazului natural spre Ungaria via gazoductul Turk Stream, ceea ce este de importanţă ...
SUA pare că va introduce taxe vamale și pentru Europa, după cum spune noul președinte Donald Trump
SUA pare că va introduce taxe vamale și pentru Europa, după cum spune noul președinte Donald Trump
Țările europene vor fi supuse unor taxelor vamale, singura modalitate ca Statele Unite să fie tratate corect, a afirmat ...