Avertisment al Rusiei – Tratatul nuclear Noul START cu SUA ar putea expira după 2026

30 01. 2023
telefon rosu razboi rece razboi nuclear 564783457678403

Negocierile între Moscova şi Washington privind reluarea inspecţiilor reciproce conform tratatului au fost anulate în ultimul moment în noiembrie anul trecut, iar părţile nu au convenit asupra niciunui calendar pentru noi tratative. Noul START expiră în februarie 2026, scrie Agerpres.

Riabkov a declarat că reconcilierea cu Statele Unite este totuşi posibilă: „Sperăm că tactica paşilor mici ne va permite să ajungem la soluţii reciproc acceptabile privind cele mai importante probleme de pe agenda bilaterală”.

Reprezentantul diplomaţiei ruse a mai apreciat în interviul citat că negocierile legate de o zonă de securitate în jurul centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, controlată de Rusia, sunt dure, iar Ucraina pare să tragă de timp. „În timp ce consultările cu AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică) continuă, nu ar fi corect să facem publice informaţii despre parametrii posibili ai zonei de protecţie. Procesul de negociere nu avansează uşor. (…) I-am trimis propunerile noastre lui Rafael Grossi, directorul general al agenţiei. Din câte ştim, Kievul nu a dat încă un răspuns clar iniţiativei şefului AIEA”, a susţinut el.

Deoarece Statele Unite au decis să trimită tancuri Ucrainei, Moscova consideră lipsit de sens un dialog cu Kievul sau cu „păpuşarii occidentali” ai conducerii ucrainene, a adăugat viceministrul.

În acelaşi interviu, Riabkov a afirmat că tratativele ruso-americane în curs nu vor duce probabil la un schimb al tuturor prizonierilor.