Avertisment de la Bruxelles pentru România. Nu am raportat la timp preţurile carcaselor la carne

26 05. 2015
meat_packages_in_a_roman_supermarket_94740200

Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene a avertizat luna trecută România cu privire la faptul că nu a realizat la timp inspecţiile programate pentru sfârşitul anului 2014 şi începutul anului 2015 în industria de procesare a cărnii. În consecinţă, în luna mai a anului viitor, Comitetul de Inspecţie Comunitară va veni în control în ţara noastră pentru a verifica situaţia, România riscând sancţiuni financiare în cazul depostării unor nereguli.

Inspecţiile la care DG AGRI a făcut referire erau necesare întrucât, potrivit regulamentelor UE, statele membre sunt obligate să monitorizeze, să inspecteze, să menţină  controlul sistemului de clasificare şi să raporteze Comisiei preţurile la carcasele de bovine, porcine şi ovine.  „Urmare a nerespectării graficului de inspecţii pentru sfârşitul anului 2014 şi începutul anului 2015, cauzată de modificările legislaţiei menţionate anterior, care produc disfuncţionalităţi majore în funcţionarea sistemului de clasificare, validarea, înregistrarea şi raportarea preţurilor, România a fost atenţionată de DGAGRI Bruxelles la reuniunea grupului de lucru pentru clasificarea carcaselor din luna aprilie 2015 şi informată oficial că în luna mai a anului următor, se va desfăşura o vizită de control a Comitetului de Inspecţie Comunitară”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de OUG prin care Guvernul doreşte să înfiinţeze o Direcţie de monitorizare inspecţii, verificare şi control în cadrul Ministerului Agriculturii. 

Potrivit sursei citate, fără  acest Departament România riscă să nu îşi poată  „respecta obligaţiile de raportare ceea ce poate avea drept consecinţă negativă declanşarea de către Comisia Europeană a procedurilor de sancţionare”.

De ce trebuie să raportăm preţurile UE

Conform unui  Regulament al Comisiei Europene (CE nr. 1308/2013) de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole, statele membre, respectiv autorităţile  competente din cadrul acestora, au obligaţia de a promova politicile interne pe piaţa cărnii şi de a asigura transparenţa acesteia prin monitorizarea şi controlul permanent al clasificării, identificării, prezentării şi înregistrării preţurilor carcaselor în sectorul cărnii de vită şi mânzat, al cărnii de porc şi al cărnii de oaie şi de capră. Toate acestea sunt necesare pentru ca UE să poată aplica, în caz de nevoie,  mecanisme de intervenţie publică precum acordarea de ajutor pentru depozitarea privată a cărnii.

Care este situaţia din România

În România, un articol din Legea privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii  şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia (art 7 din Legea 139/2014) a exclus „în mod nejustificat” activităţile de monitorizare inspecţii, verificare şi control în domeniul zootehniei şi a celor de inspecţie privind activitatea de clasificare a carcaselor din cadrul acestora. În schimb, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” a preluat doar activitatea celor 10 inspectori zonali clasificare carcase din cadrul a 10 direcţii pentru agricultură judeţene, din 42 câte există. rezultatul constă în apariţia unor „disfuncţionalităţi în cadrul Sistemului de clasificare carcase şi raportării preţurilor către Comisia Europeană”, după cum se precizează în expunerea de motive.  „Se impune ca inspecţia pentru activitatea de clasificare a carcaselor, atât componenta autorităţii publice centrale desemnată şi notificată Comisiei Europene, cât şi cei zece inspectori zonali care verifică şi validează, în teritoriu, datele sistemului de clasificare a carcaselor, inclusiv preţurile, să funcţioneze ca structură compactă şi integrantă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, se mai arată în proiectul de OUG.