Avertisment. „Fenomene extreme. Omenirea trebuie să fie pregătită pentru temperaturi record anul acesta provocate de El Nino” – ONU

Fenomenul meteorologic El Nino prezintă o probabilitate ridicată de manifestare în acest an şi ar putea să provoace o creştere a temperaturilor până la noi recorduri de căldură, a avertizat miercuri o agenţie din cadrul ONU, informează AFP.
AGERPRES - mie, 03 mai 2023, 13:45
Avertisment.

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) consideră că există de acum 60% şanse ca El Nino să se dezvolte până la sfârşitul lunii iulie şi 80% şanse ca acest fenomen să se producă până la sfârşitul lunii septembrie, scrie Agerpres.

El Nino este un fenomen climatic natural, în general asociat cu o creştere a temperaturilor, o secetă sporită în anumite părţi ale lumii şi ploi abundente în altele.

El s-a produs cel mai recent în sezonul 2018-2019 şi a lăsat în urma lui un episod deosebit de îndelungat al fenomenului La Nina, care provoacă efecte inverse şi, mai ales, o scădere a temperaturilor.

În pofida efectului termic moderator generat de La Nina, ultimii opt ani au fost cei mai călduroşi din istoria înregistrărilor meteorologice.

În absenţa fenomenului La Nina, situaţia cauzată de încălzirea climei globale ar fi putut să fie şi mai gravă.

La Nina „a acţionat ca o frână temporară în faţa creşterii temperaturii globale”, a declarat directorul OMM, Petteri Taalas, într-un comunicat. „Dezvoltarea lui El Nino va duce foarte probabil la un nou vârf al încălzirii climei şi va creşte şansele de a fi stabilite noi recorduri de căldură”, a avertizat el.

Evenimente mai extreme

În acest stadiu, nu este posibil să se prezică intensitatea sau durata lui El Nino. Cel mai recent episod al fenomenului a fost considerat unul slab, însă cel de dinaintea lui, înregistrat între 2014 şi 2016, a fost puternic şi a avut consecinţe dezastruoase. OMM a subliniat că 2016 a fost „cel mai călduros an înregistrat vreodată din cauza ‘dublului efect’ cauzat de un El Nino foarte puternic şi de încălzirea provocată de gazele cu efect de seră asociate activităţilor umane”.

Efectele generate de El Nino asupra temperaturilor se fac în general resimţite în anul de după apariţia fenomenului meteorologic, iar impactul viitorului episod va fi probabil resimţit în 2024, a subliniat OMM.

„Omenirea trebuie să se pregătească pentru apariţia lui El Nino”, a prevenit directorul agenţiei menţionate.

„Ar putea să aducă o atenuare a secetei în Cornul Africii şi a altor impacturi asociate cu La Nina, dar ar putea totodată să declanşeze evenimente meteorologice şi climatice mai extreme”, a adăugat Petteri Taalas. El a subliniat necesitatea implementării unor sisteme de avertizare timpurie – una dintre priorităţile OMM – pentru protejarea celor mai ameninţate populaţii.

Nu există două fenomene El Nino identice şi efectele lor depind parţial de perioada de manifestare în cursul unui an, a precizat aceeaşi agenţie, adăugând că ea şi serviciile meteorologice naţionale vor urmări cu mare atenţie evoluţiile viitorului episod anunţat.

Fenomenul El Nino se produce, în medie, la fiecare doi-şapte ani şi durează în general între nouă şi 12 luni.

El este în general asociat cu încălzirea temperaturilor la suprafaţa apei marine în centrul şi estul Oceanului Pacific tropical.

El Nino provoacă o creştere a precipitaţiilor în anumite părţi din sudul Americii de Sud, în sudul Statelor Unite, Cornul Africii şi Asia Centrală, dar şi secete grave în Australia, Indonezia şi în unele părţi ale Asiei de Sud.

În timpul verii boreale – anotimpul cald din emisfera nordică şi cel rece din emisfera sudică -, încălzirea apelor de suprafaţă provocată de El Nino poate, de asemenea, să alimenteze uraganele din centrul şi estul Oceanului Pacific, împiedicând formarea de uragane în bazinul atlantic, a explicat OMM.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...