Avertisment OMS despre medicamentele pentru diabet contrafăcute, în circulaţie în întreaga lume
OMS a făcut referire în special la constatările din Marea Britanie, Statele Unite şi Brazilia, începând din octombrie 2023, scrie Agerpres.
Este vorba despre Ozempic, un medicament care conţine substanţa activă semaglutidă, aprobat şi în Uniunea Europeană (UE) pentru tratamentul diabetului de tip 2.
Versiunea contrafăcută arată identic cu medicamentul real.
Deoarece produsul suprimă, de asemenea, pofta de mâncare, acesta este din ce în ce mai des prescris pentru pierderea din greutate.
Medicamentele contrafăcute pot să nu conţină cantitatea corespunzătoare de ingrediente active şi ar putea, prin urmare, să ducă la nivel necontrolat al glicemiei în cazul persoanelor cu diabet, a declarat OMS.
De asemenea, OMS a adăugat că aceste medicamente contrafăcute pot conţine şi alte ingrediente active care pot prezenta riscuri pentru sănătate.
OMS a făcut apel la medici, farmacişti, autorităţi de reglementare şi public să dea dovadă de vigilenţă. Aceste medicamente ar trebui achiziţionate numai pe bază de prescripţie medicală, din farmacii şi nu din mediul online, a precizat OMS.
Utilizatorii ar trebui să se asigure că scara de dozare de pe stilourile injectoare este afişată corect, că eticheta are un aspect corespunzător şi că nu există greşeli de ortografie pe cutie, a precizat OMS.