Avertisment pentru Franţa – FMI spune că Guvernul de la Paris trebuie să înceapă anul viitor să ţină sub control finanţele publice

21 11. 2022
paris franta noaptea 43546

Într-un comunicat publicat luni după vizita anuală a echipei FMI, instituţia financiară internaţională a apreciat că Franţa a atenuat cu succes impactul economic al şocului provocat de preţul energiei prin îngheţarea preţurilor la gaze şi electricitate, transferuri de numerar şi reducerea preţului la combustibil, scrie Agerpres.

Dar măsurile vor costa peste 2% din PIB în 2021-2022 iar FMI consideră că Executivul ar trebui să se concentreze mai mult pe intensificarea renunţării la controlul preţurilor în timp ce majorează ajutorul direcţionat către cei mai puternic afectaţi.

Guvernul francez se aşteaptă să menţină anul viitor deficitul bugetar nemodificat, la 5% din PIB, dar FMI susţine că ar trebui încercată reducerea deficitului şi recomandă rigoare fiscală.

Pe termen mediu, Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă la scăderea deficitului, dar acesta va rămâne totuşi deasupra nivelurilor care ar stabiliza povara datoriei, adâncind diferenţa faţă de alte state din Europa.

FMI consideră că eforturile de a ţine sub control finanţele publice ar trebui să se concentreze pe reducerea majorării cheltuielilor şi pe reforme structurale, cum ar fi o reformare a sistemului de pensii şi a ajutoarelor de şomaj, planificate de Guvernul francez.

De asemenea, FMI a menţinut nemodificate previziunile privind evoluţia economiei franceze, care ar urma să înregistreze un avans de 2,5% în 2022 şi de 0,75% în 2023.