Avertisment: sute de viitori prosumatori care au apelat la subvenția prin „Casa Verde” riscă să piardă banii, pentru că nu are cine să le monteze la timp sistemele fotovoltaice

Sute de beneficiari Casa Verde 2023 riscă să piardă finanțarea de 20.000 de lei, pentru că instalatorii aleși fie au dispărut de pe piață, fie nu au resurse să onoreze toate dosarele de montare a panourilor fotovoltaice din program, avertizează compania Kilowat care, printre altele, se ocupă și cu instalarea de sisteme fotovoltaice.
Mihai Nicuţ - mar, 19 nov. 2024, 14:50
Avertisment: sute de viitori prosumatori care au apelat la subvenția prin

Situația este cu atât mai critică cu cât se apropie termenul limită pentru montaj, care este de 12 luni de la publicarea listei instalatorilor. În plus, conform legii, beneficiarii, care au schimbat deja firma de instalare, nu mai au dreptul să aleagă un nou instalator, ceea ce înseamnă pierderea automată a finanțării obținute prin program, arată compania.

“Nu doar că acești oameni au pierdut avansul dat firmelor instalatoare, dar riscă să piardă finanțarea și practic șansa de a scăpa de grija facturilor la energie. Instalarea panourilor fotovoltaice este o decizie importantă în viața românilor, cu avantaje pe termen lung, iar mulți beneficiari Casa Verde nu au posibilități financiare pentru a plăti din propriul buzunar sistemul fotovoltaic pe care așteaptă să-l primească prin această finanțare. Unele persoane au dificultăți serioase în a-și recupera avansurile care în multe cazuri sunt mult mai mari decât 2.000 lei, poate chiar 10.000 lei, și se văd acum în situația ingrată de a nu avea panouri solare pe casă, pentru că instalatorii aleși inițial nu mai au resurse să funcționeze.

Beneficiarii caută cu disperare instalatori onești care să monteze în timp util pentru a beneficia de finanțare, însă multe firme lucrează deja la capacitate maximă și nu mai pot prelua dosare pentru care nu mai au resurse.

Din păcate, este o criză fără precedent în programul Casa Verde, cu riscul poate chiar inevitabil pentru beneficiarii afectați de a pierde finanțarea de 20.000 lei, mai ales că unii beneficiari nu mai au dreptul la a alege un nou instalator. Oamenii speră la o soluție din partea autorităților pentru a putea avea cât mai curând panouri solare”, explică Albert Soare, fondator Kilowat, instalator autorizat ANRE.

De ce este o criză fără precedent pentru beneficiarii Casa Verde

Mulți instalatori din piață au acceptat mai multe dosare Casa Verde decât capacitatea financiară și logistică reală de montaj, ceea ce a dus la imposibilitatea acestora de a mai realiza lucrările promise. Unele firme s-au închis, iar alte au înștiințat beneficiari să se transfere la un alt instalator, mai spun cei de la Kilowat

“Multe firme instalatoare, fără specialiști cu experiență, au fost create pentru a profita de programul Casa Verde. Sunt firme cu 2-3 angajați sau colaboratori care nu sunt stabile financiar, neavând clienți și venituri în afara acestui program pentru a putea avea stoc de echipamente și a onora toate lucrările. Pentru avansul de cel puțin 2.000 lei pe care beneficiarii trebuie să-l dea, aceste firme au preluat mai multe dosare Casa Verde decât ar fi putut real susține. Sunt sute sau poate chiar peste 1.000 de beneficiari care au ajuns să fie înșelați de instalatori fără intenții oneste. Beneficiarii au fost convinși prin oferte aparent mai atractive decât media din piață, cu mai mulți KWh, fapt ce la prima vedere ar părea o afacere foarte bună.

Doar că acum acești beneficiari de bună-credință riscă să piardă oportunitatea de a avea panourile instalate și să reducă facturile la energie. Le recomandăm cu tărie românilor, fie beneficiari Casa Verde 2024, fie care vor să instaleze din fonduri proprii, să analizeze cu atenție cu ce instalator dorește să lucreze, având în vedere că mulți oameni sunt păcăliți constant. În cele mai multe cazuri, oferta cea mai bună este o capcană care aduce pierderi dureroase. Zeci de români, victime ai acestor firme, ne contacteză săptămânal cu disperare pentru a le monta panourile ca să nu piardă finanțarea, având în vedere timpul redus până la împlinirea celor 12 luni de la publicarea listei instalatorilor. Unii beneficiari au înțeles că trebuie să aleagă cu grijă instalatorul. Însă în continuare românii trebuie să fie foarte atenți cu cine lucrează, deoarece situația se poate repeta și în ediția Casa Verde din 2024”, adaugă Albert Soare, fondator Kilowat.

Beneficiarii Casa Verde 2024 pot cădea în aceeași capcană

Și beneficiarii ediției din acest an pot fi victime ale unor firme instalatoare fără capacitate reală de a onora lucrările, avertizează Kilowat.

Odată cu dezvoltarea domeniului, au apărut multe firme instalatoare, multe mici, care își pierd rapid capacitatea financiară de a avea stocuri și, implicit, de a instala sisteme fotovoltaice. Numai anul acesta sunt de 2 ori mai mulți instalatori decât anul trecut. Astfel, mulți dintre ei nu vor putea susține toate proiectele din Casa Verde 2024, având în vedere că decontul la AFM pentru fiecare beneficiar se face la câteva luni după montaj.

“Sunt mulți instalatori noi, abia intrați pe piață, care nu au capacitatea de a achiziționa constant panouri și de a le și instala. Firmele instalatoare trebuie să aibă lichidități și un cash flow pozitiv, deci să dispună de finanțe constant, pentru a putea avea stoc de echipamente și angajați pentru a le putea monta. Chiar dacă firmele mici vor putea instala sute de sisteme, nu le vor putea gestiona ulterior. Totodată, crește riscul ca unele firme instalatoare să ajungă chiar la insolvență, mai ales dacă au fost create pentru a face business pe programul Casa Verde și nu se autofinanțează și din vânzarea în afara programului.

Este important ca românii să verifice cu atenție experiența instalatorului, portofoliul acestuia și capacitatea de a finaliza proiectele la timp. Firma aleasă trebui să aibă istoric, să poată oferi back – up și siguranță, să aibă echipamente omologate, să aibă contracte directe cu producătorii, să aibă ingineri și muncitori calificați, să ofere suport tehnic în orice situație și să poată monitoriza sistemul și după instalare”, mai arată comunicatul de presă al celor de la Kilowat.

În Casa Verde 2024, finanțarea pentru fiecare beneficiar este de 30.000 de lei. La un calcul simplu, dacă o firmă mică ia 100 de proiecte prin Casa Verde, ar trebui să aibă capacitate financiară de cel puțin 3 milioane de lei (600.000 de euro). În multe cazuri, firmele mici se aprovizionează de la alte firme locale și la prețuri mai mari, neavând contracte direct cu producătorii, ceea ce poate întârzia livrarea de echipamente.

Kilowat le recomandă beneficiarilor să se informeze corect și să colaboreze doar cu instalatori certificați și de încredere, pentru a evita astfel de probleme și a maximiza șansele de succes în implementarea sistemelor fotovoltaice.

Și vicepreședintele AFM e victimă

Vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Corbu, spune că s-a înscris și el în  programul Casa Verde Fotovoltaice, însă este nemulțumit pentru că așteaptă de 8 luni să fie racordat, dar a spus că de vină sunt operatorii de rețea.

„Eu sunt un beneficiar al acestui program și văd pe propria piele cum se comportă sistemul. O mare problemă este racordarea acestor sisteme. Eu am 8 luni de când am instalat sistemul și nu sunt prosumator nici în ziua de azi. Asta cu siguranță ne va crea probleme pe viitor, dacă nu vom elimina dezechilibrele din distribuție și transport și dacă nu vom reuși să facilităm ca un client casnic să devină prosumator într-o lună-două, nu în opt luni”, a spus Corbu în conferința Energy Forum, organizată de DC Media, citat de HotNews.

Vicepreședintele AFM a precizat că până acum programul Casa Verde Fotovoltaice totalizează 160.000 de beneficiari, din care aproape 60.000 în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...