Avertismentul bancherilor: Leul se va deprecia după Paşti

Darea în plată și alte legi care vor avea o influență mai mică sau mai mare asupra contractelor de credit dintre bănci și clienți vor conduce probabil la o depreciere de 2% a leului după trecerea sărbătorilor pascale. Pentru prima dată, leul ar putea testa nivelul de 4,5 lei, spune un raport ING Bank. Dobânzile la care se împrumută statul român au crescut oricum.
Economica.net - S, 30 apr. 2016, 06:59
Avertismentul bancherilor: Leul se va deprecia după Paşti

După o depreciere de aproape 0,3%, până la valoarea de 4,4730 lei pentru un euro, piața a fost relativ liniștită, în pofida faptului că legea dării în plată pentru persoanele fizice cu împrumuturi ipotecare a fost promulgată de președinte și va intra în vigoare pe 13 mai. Legea are potențialul să fie principala temă pentru piețele locale în săptămânile viitoare și ar putea trimite raportul euro/leu semnificativ mai sus, precizează raportul de cercetare de piață realizat de ING Bank.

Unde s-ar putea opri perechea este greu de spus, dar dacă ne-am uita la ce s-a întâmplat în trecut în regiune în cazul unor inițiative similare, o depreciere a leului cu 2% pe termen scurt pare plauzibilă, spune economistul șef al ING Bank, Ciprian Dascălu. În acest context, ING Bank se așteaptă ca nivelul cursului de 4,5 lei să fie testat imediat după Paște.

În piața secundară de titluri de stat a existat o mișcare ușor fluctuantă. După o scădere de două puncte de bază a randamentelor obligațiunilor pe 10 ani, președintele a promulgat legea, iar randamentele au crescut din nou la același nivel.

Avand în vedere ca randamentul titlurilor la 10 ani este deja cu peste 30 de puncte de baza mai sus, după ce Parlamentul a votat această lege acum aproape două săptămâni (evoluție mult mai slabă decât a obligațiunilor regionale), este posibil ca o mare parte din impactul negative să fi fost déjà inclus în preț.

Totusi, cum alte initiative populiste sunt la orizont, iar bugetul este deja destul de strans cu o țintă de deficit de -3.0% din PIB, datoria suverană în lei ar putea continua să evolueze mai slab decât regiunea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...