Avertizare FMI: riscurile în UE rămân ridicate

Economica.net
16 03. 2013
ue-steag-2_42551500

În prima sa analiză a stării de sănătate a sistemului financiar din Uniunea Europeană, FMI consideră că blocul comunitar a făcut unele progrese în soluţionarea crizei financiare, însă cu toate acestea au rămas unele vulnerabilităţi şi de aceea este nevoie de intensificarea eforturilor. ‘Riscurile rămân ridicate, în special în contextul creşterii economice modeste şi a consolidării fiscale’, se arată în analiza consiliului director al FMI. ‘Este nevoie de noi paşi pentru a reconstrui încrederea şi a ajunge la o stabilitate financiară de durată în regiune’, se mai arată în raportul FMI. 

În opinia Fondului, principala prioritate pentru UE este consolidarea băncilor prin curăţarea bilanţurilor şi supunerea lor la mai multe teste de stres. În al doilea rând, UE trebuie să finalizeze procesul de armonizare a supravegherii financiare în Europa, prin punera în practică a supervizorilor bancar şi a uniunii bancare. 

Europenii intenţionează să pună la punct un organism unic de supraveghere bancară în zona euro, care va fi deschis şi altor state din UE care vor dori să participe, şi care în principiu ar urma să fie operaţional de la 1 martie 2014. 

Pe lângă organismul de supervizare, FMI a făcut un apel liderilor europeni să creeze rapid o autoritate care să poată închide băncile cu probleme şi să pună la punct circumstanţele în care Mecanismul European de Stabilitate /MES/ va putea împrumuta bani în mod direct băncilor. 

În absenţa unui sistem de gestionare a băncilor cu probleme, în perioada care a trecut de la colapsul Lehman Brothers în 2008 şi până în prezent, cele 27 de state membre UE au injectat 1.700 miliarde de euro în sistemele lor bancare, arată datele Comisiei Europene.