Cod portocaliu şi cod galben de ploi abundente şi vânt puternic pentru aproape toată ţara, sâmbătă şi duminică. La munte va ninge şi va fi viscol
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod portocaliu care va fi valabilă de sâmbătă, de la ora 9.00 şi până duminică, la ora 15.00, scrie News.ro.
Astfel, în Capitală şi în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea ploile vor fi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă importante, în general între 40 şi 60 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse peste 80-90 de litri pe metru pătrat.
Vântul va avea intensificări cu viteze care vor depăşi local 60 de kilometri la oră, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă în Dobrogea va fi vânt puternic, cu peste 80 – 90 de kilometri la oră.
De asemenea, o altă avertizare cod portocaliu valabilă în acelaşi interval de timp vizează Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde, în special la peste 1600 de metri altitudine, vor fi ninsori consistente şi se va depune strat de zăpadă, iar pe creste va fi viscol.
ANM a emis şi o avertizare cod galben, valabilă de sâmbătă, de la ora 03.00 şi până duminică la ora 21.00, în 13 judeţe.
Astfel, în Oltenia, vestul Munteniei, apoi şi în sudul Transilvaniei şi în centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat, iar local se vor cumula 40-50 de litri pe metru pătrat. Vântul va sufla cu 50-60 de kilometri la oră, iar în zonele montane va fi lapoviţă şi ninsoare.