Avioanele britanice din Orientul Mijlociu, echipate pentru a doborî aeronave ruse – surse

Economica.net
12 10. 2015
tornadofighter_63872300

Surse militare britanice citate de Sunday Times au declarat că avioanele de vânătoare Tornado care efectuează raiduri antiteroriste în Irak au fost echipate cu rachete având senzori de căldură, pentru a se apăra de avioanele ruse care efectuează operaţiuni în Siria.

„Până acum, avioanele Tornado ale Forţelor aeriene regale era echipate cu bombe ghidate prin satelit, dat fiind că nu existau riscuri ale unor ameninţări aer-aer. Dar în ultima săptămână situaţia s-a schimbat. Trebuie să avem o reacţie pe măsură”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul Ministerului britanic al Apărării, referindu-se la începerea raidurilor ruse în Siria.

Ministerul britanic al Apărării a respins informaţiile apărute în presă, subliniind că relatările „nu sunt adevărate”.

Ca reacţie, Ministerul rus de Externe l-a convocat luni, pentru explicaţii, pe ataşatul militar rus de la Moscova. Potrivit diplomaţiei britanice, ataşatul militar a reiterat preocupările Londrei privind intervenţia militară în Siria.

Săptămâna trecută, premierul David Cameron a afirmat că operaţiunile ruse în Siria au doar rolul de a consolida poziţia