Avion Express, parte din cel mai mare furnizor de servicii charter, caută piloți la București

Avion Express, care face parte din Avia Solutions Group, cel mai mare furnizor de servicii ACMI și charter din lume, vine la București să recruteze piloți. Compania aeriană a mai recrutat în trecut personal din România, dar însoțitori de bord.
Andrada Ghira - sâm, 23 dec. 2023, 16:32
Avion Express, parte din cel mai mare furnizor de servicii charter, caută piloți la București

Operatorul aerian va susține prezentări online pe 4 ianuarie, iar la București pe 11 ianuarie și caută piloți de Airbus A320. Compania a mai făcut recrutări în trecut, însă atunci căuta însoțitori de bord.

Piloții vor putea afla despre cerințele și condițiile de angajare, dar vor putea pune și întrebări. Cei interesați trebuie să se înregistreze aici.

De menționat că modele A320 mai sunt operate de Wizz Air.

Avion Express este o companie din Lituania, fondată în 2005, și care oferă servicii ACMI și charter pentru mai multe companii aeriene și are două filiale, în Lituania și Malta. Compania are în flotă 54 de avioane și 1.800 de angajați de 60 de naționalități.

Printre partenerii companiei se numără Aegean Airlines, airBaltic, Air Malta, Avianca, LOT POlish Airlines, Eurowings, Pegasus, TUI.

Avia Solutions Group (ASG) este cea mai mare companie de servicii ACMI și chartere din lume și a doua cea mai mare companie irlandeză din industria aviatică după Ryanair, potrivit unui top realizat de Aero Time Hub.

În primele nouă luni din acest an, compania a realizat venituri de 1,64 de miliarde de euro și un profit de 70,7 milioane de euro.

ASG operează în 68 de țări din Europa, Asia, Africa, Nordul și Sudul Americii. Compania oferă servicii de închiriere personalizată ACMI, inclusiv pe perioade lungi sau chartere. În total, grupul are o flotă de aproape 200 de avioane.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...