Avion prăbuşit în Kazahstan: Cel puţin 14 morţi, zeci de răniţi. Aeronava a lovit o locuinţă şi un zid de beton

Economica.net
27 12. 2019
avion_bek_air_kazahstan_fokker_100_accident_45462200

Aeronava Fokker 100 a pierdut din altitudine în timpul decolării, a trecut printr-un gard de beton apoi a lovit o clădire rezidenţială de două etaje, a precizat guvernul acestei republici foste sovietice, scrie AFP. Avionul a căzut într-o zonă locuită, a comunicat comitetul pentru situaţii de urgenţă.

Accidentul s-a produs în apropiere de Kzyl-tu, localitate situată la nord-est de aeroportul fostei capitale kazahe, inima economică a ţării. Autorităţile nu au precizat dacă există victime şi în rândul locuitorilor din zonă.

Echipele de salvare încercau să-i scoată pe cei rămaşi în interiorul avionului grav avariat, relatează dpa.

Aproximativ 30 de persoane au fost rănite, dintre care 17 – inclusiv opt copii – se crede că se află în stare critică, au spus oficialii.

Cel puţin 60 de persoane au supravieţuit accidentului, potrivit paginii de Facebook a aeroportului, care a publicat lista cu numele lor.

Rapoartele iniţiale indică faptul că la bord se aflau 100 de persoane – 95 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, potrivit guvernului.

Avionul zbura din Almaty şi se îndrepta spre Nur-sultan, capitala Kazahstanului.

Un reporter Reuters care s-a deplasat la locul accidentului a relatat că în zonă este ceaţă densă.

Autorităţile nu au sugerat nicio cauză posibilă pentru accident. Comitetul aviaţiei a declarat că suspendă toate
zborurile cu acest tip de aparat în aşteptarea unei anchete.

„Responsabilii vor fi pedepsiţi potrivit legii”, a scris pe Twitter preşedintele kazah, Kassym-Jomart Tokayev, exprimând condoleanţe victimelor şi familiilor acestora.

Bek Air se descrie pe site-ul său drept prima companie aeriană low cost din Kazahstan. Ea spune că operează o flotă de şapte aeronave Fokker-10, un model de transport mediu construit de producătorul olandez de avioane Fokker.