Avionul de vânătoare „invizibil” F-35A este gata de luptă – Forţele aeriene americane

Forţele aeriene ale SUA (USAF) au declarat marţi operaţională prima escadrilă de avioane de vânătoare 'invizibile' F-35 A, anunţă AFP. Validarea escadrile de 12 avioane cu baza în Hill, statul Utah după numeroase teste şi antrenamente este o etapă majoră în programul marcat de întârzieri şi depăşiri majore ale bugetului alocat.
Economica.net - mie, 03 aug. 2016, 04:02
Avionul de vânătoare

‘F-35A va fi aparatul cel mai dominant din dotarea noastră, pentru că poate ajunge în locuri unde alte avioane ale noastre nu reuşeau şi oferă conducătorilor noştri toate posibilităţile necesare pe câmpul de luptă’, a subliniat generalul Herbert J. ‘Hawk’ Carlisle, şeful Comandamentului pentru Lupte Aeriene al USAF.

Forţele aeriene ale SUA nu au anunţat deocamdată un calendar exact al primelor misiuni de luptă ale noului avion, ar acesta ar urma să fie desfăşurat în străinătate până la începutul anului viitor.

‘Suntem abia la început, este un pas intermediar care ne va duce în punctul în care capacităţile de luptă ale F-35 vor fi exploatate la maximum’, a adăugate generalul Carlisle.

Corpul Puşcaşilor Marini ai SUA (USMC) anunţase încă de anul trecut că un prim grup de avioane F-35B sunt gata de luptă, dar acestea nu au fost încă utilizate pe teren.

Programul F-35 a demarat la începutul anilor 1990 şi este cel mai scump program de înarmare din istoria militară, cu costuri totale estimate la aproape 400 de miliarde de dolari pentru Pentagon, pentru numai 2500 de avioane produse de Lockheed Martin. Avionul, al cărui software de bord ar conţine opt milioane de linii de cod, ar trebui să fie de şase ori mai eficient decât aparatele actuale în luptele aeriene şi de opt ori mai eficace în atacurile la sol.

Un incendiu la un motor, din motive neelucidate, în 2014, a dus la reţinerea la sol a tuturor avioanelor F-35. Alte probleme tehnice, inclusiv la partea informatică, au dus şi ele la întârzieri. Sistemul de scaun ejectabil prezenta la un moment dat riscul de a provoca moartea oricărui pilot cu greutate mai mare de 62 de kilograme.

În prezent există trei versiuni ale F-35: F-35A pentru USAF, cu decolare şi aterizare normală; F-35B pentru USMC, cu decolare de pe piste foarte scurte şi aterizare verticală; şi F-35C, destinat portavioanelor Marinei Militare (US Navy).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...