Avionul supersonic românesc: Vezi progresele făcute în construcţia motorului Executor FOTO
ARCA a finalizat lucrul la prima cameră de ardere şi ajutajul primului motor Executor pentru avionul supersonic IAR-111 Excelsior şi racheta orbitală Haas II, se arată într-un comunicat remis RTV.NET.
Structura a fost realizată din două straturi principale: un strat intern, de protecţie termică, realizat din fibră de silice şi răşină epoxidică, şi un strat extern de rezistenţă mecanică, realizat din fibră de carbon şi răşină epoxidică.
În prezent se află în lucru la ARCA încă 12 motoare şi turbopompele şi gazogeneratoarele aferente.
Primele teste ale motorului Executor, care va dezvolta o forţă de tracţiune de 24 tone, vor începe în trimestrul doi al anului 2012.
„Executor este cel mai important program pentru ARCA, acest motor urmând să ne permită să abordăm orice tip de misiuni spaţiale de la sol până pe orbita terestră şi mai departe, pentru Competiţia Google Lunar X Prize. Executor este o componentă vitală din Programul Spaţial al României din perioada 2012-2025, al cărui obiectiv final este lansarea unui cosmonaut pe orbita terestră, spune Dumitru Popescu, preşedinte ARCA.
Programul Executor se ridică la valoarea de 200.000$, iar ARCA a deschis o campanie de donaţii pe www.arcaspace.com pentru persoanele care doresc să susţină programul, care vor putea participa şi la testele de motor.