Aviz băncilor din România: 100.000 de croaţi au câştigat un proces de grup împotriva băncilor

O instanţă croată a admis acţiunea unei asociaţii de protecţia consumatorilor în numele a 100.000 de clienţi împotriva a opt bănci comerciale şi a denunţat practicile abuzive ale acestora. Băncile sunt obligate să convertească creditele din franci elveţieni în kuna, la cursul de schimb de la momentul acrodării împrumuturilor şi să schimbe dobânzile.
Mihai Banita - joi, 04 iul. 2013, 13:08
Aviz băncilor din România: 100.000 de croaţi au câştigat un proces de grup împotriva băncilor

Tribunalul comercial din Zagreb a admis acţiunea unei asociaţii de consumatori (Potrosac) împotriva a opt bănci comerciale. Instanţa a considerat că băncile au umflat ratele lunare a peste 100.000 de cetăţeni cu credite în franci elveţieni, după ce au crescut dobânzile şi că nu au informat consumatorii asupra riscurilor pe care le presupune un astfel de împrumut, potrivit Reuters.

Pe lângă aprecierea francului elveţian în faţa kuna din ultimii ani, ratele la credite au crescut şi care urmare a creşterii dobânzilor de către bănci, care au motivat acţiunea prin faptul că au avut costuri mai mari cu capitalul şi cu dobânzile pe pieţele monetare. Drept urmare, ratele lunare au crescut, în medie, cu 50%.

Judecătorul care a dat sentinţa spune că băncile au mărit dobânzile într-o manieră netransparentă şi asta a încălcat legile protecţiei consumatorilor.

Zagrebacka Banka (UniCredit Group), Privredna Banka (Intesa SanPaolo Group), Erste Bank, Raiffeisen Bank, Hypo Alpe-Adria-Bank, OTP, Splitska Banka (Societe Generale Group) şi Sberbank (ex Volksbank) sunt obligate de către instanţă să convertească aceste împrumuturi din franci elveţieni în moneda locală, kuna, la cursul de la momentul acordării creditelor, şi să perceapă o dobândă fixă pe toată perioada de creditare.

Mai mult, clienţii vor putea obţine şi restituirea banilor plătiţi în plus prin acţiuni civile individuale.

Prima fază a procesului a durat un an de zile, iar decizia, unică în istoria sistemului judiciar din Croaţia, poate fi atacată cu recurs. De asemenea, Potrosac a dat în judecată şi Banca centrală a Croaţiei, pe care o acuză că a sprijinit practicile abuzive ale băncilor comerciale.

Estimările presei locale arată că impactul asupra bilanţurilor băncilor ar putea ajunge la 2,4 miliarde de euro.

Contractele de credit din România, pline şi ele de clauze abuzive

Acţionarii băncilor de mai sus operează, în parte, şi în România, şi au şi aici probleme cu justiţia din pricina practicilor abuzive.

În România, legea nu permite, încă, eliminarea clauzelor abuzive pentru toţi consumatorii. Două noi articole la Legea 193/2000 privind clauzele abuzive ar trebui să intre în vigoare de la 1 octombrie 2013. Potrivit acestora, dacă o clauză este constatată ca abuzivă de către instanţă într-un proces deschis de ANPC sau o asociaţie de consumatori, atunci acea clauză trebuie eliminată din toate contractele care o conţin.

Aceste prevederi erau obligatorii să fie implementate în România încă de la data aderării la Uniunea Europeană, în 2007, pentru că fac parte dintr-o directivă europeană (Croaţia a aderat la UE la 1 iulie 2013).

BNR estimează că eliminarea clauzelor abuzive din contractele bancare din România ar avea un impact de 4,7 miliarde de lei asupra băncilor, iar modificările legislative au fost amânate în mai multe rânduri la cerera sistemului bancar.

Mai multe despre clauzele abuzive puteţi citi în această secţiune.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...