Avocaţi: România renunţă la acordurile cu ţările UE din cauza ameninţării cu infringement, nu a Raiffeisen

Economica.net
22 09. 2016
6_52708200

„Decretul prezidențial în cauză este o etapă a unui proces legislativ care are ca obiectiv desființarea tuturor tratatelor de protecție a investițiilor încheiate de România cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. Comisia Europeană a solicitat această măsură încă din anul 2015, sub amenințarea declanșării procedurii de infringement, iar proiectul legislativ care este supus acum Parlamentului spre aprobare a fost publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe încă de la 22.06.2016, așa încât nu credem că există vreo legătură cu notificarea transmisă recent de Raiffeisen”, a declarat Cornel Popa, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații.

Potrivit acestuia, inițiativa Comisiei Europene este motivată de credința acesteia că tratatele de protecție a investițiilor dintre statele membre contravin principiului supremației dreptului Uniunii Europene.

„Este de notat că încetarea tratatelor va produce în principiu efecte numai pentru viitor, așa încât investitorii deja prezenți în România se pot eventual prevala de clauze care sunt incluse în majoritatea tratatelor de protecție a investițiilor și care prevăd supraviețuirea garanțiilor acordate de asemenea tratate pentru o perioadă semnificativă de timp după încetarea acestora”, a adăugat Cornel Popa.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au semnat recent un decret prin care cer parlamentului să anuleze acordurile privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, încheiate de către România cu statele membre ale Uniunii Europene. Între acestea intră şi acordul bilateral de protecţie a investiţiilor dintre România şi Austria, invocat de banca Raiffeisen împotriva României din cauza legii dării în plată.