Avocaţii lui Diaconescu: „Nu este nicio grabă” pentru semnarea contractului privind Oltchim
„Ieri (marţi – n.r.) am prezentat OPSPI două seturi de propuneri. Suntem pregătiţi să negociem, dar nu este nicio grabă în privinţa semnării contractului”, a declarat miercuri avocatul Daniel Fenechiu, reprezentat legal al lui Dan Diaconescu, la intrarea în sediul Ministerului Economiei.
El a fost întrebat de jurnalişti dacă OPSPI i-a solicitat lui Diaconescu documente care să dovedească că are cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru achiziţia de la stat a acţiunilor la Oltchim.
„OPSPI nu poate să ne ceară ceva în plus, pentru că nu are nicio legală. OPSPI poate cel mult să ne roage să venim cu documente în plus”, a răspuns Fenechiu.
Dan Diaconescu va reveni în ţară miercuri în jurul orei 13.00, cu o cursă aeriană de la Viena, pentru a continua discuţiile cu autorităţile române privind privatizarea Oltchim.
Diaconescu a părăsit luni România, cu o cursă aeriană spre München (Germania). El a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.
Premierul a precizat totodată că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.