Avocații lui Djokovic susțin că el poate intra în Australia, pentru că a avut COVID-19 în decembrie. Guvernul spune însă că prevederea se aplică doar australienilor

Liderul mondial al tenisului Novak Djokovic beneficiază de o scutire de vaccinare împotriva Covid-19 întrucât a contractat virusul în luna decembrie, au anunţat avocaţii săi într-un document sâmbătă la tribunal, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 08 ian. 2022, 11:36
Avocații lui Djokovic susțin că el poate intra în Australia, pentru că a avut COVID-19 în decembrie. Guvernul spune însă că prevederea se aplică doar australienilor

„Data primului test Covid PCR pozitiv a fost înregistrată pe 16 decembrie 2021″, au declarat aceştia într-un document depus la tribunalul federal, în încercarea de a anula respingerea vizei sale de intrare în Australia.

Campionul sârb a fost plasat la centrul Park Hotel, pentru solicitanţii de azil din Melbourne la sosirea în Australia, şi aşteaptă răspunsul la apelul său împotriva respingerii vizei sale de către autorităţile australiene şi a scutirii sale medicale, pentru a putea participa la Australian Open luna aceasta fără a fi vaccinat împotriva coronavirusului.

Djokovic, care nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, a primit o ”derogare medicală” pentru a putea juca primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie). Această derogare, ale cărei motive nu au fost explicate, a stârnit multe critici în Australia, în presă, în lumea politică şi cea a sportului.

Djokovic, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni într-un hotel din Melbourne.

Ce zice Federația Australiană de Tenis

Preşedintele Federaţiei australiene de tenis a lăudat, într-o înregistrare video internă care a ajuns sâmbătă în presă, „munca incredibilă” a echipelor sale în foiletonul Novak Djokovic care, la rândul său, a mulţumit tuturor oamenilor care îl susţin din lumea întreagă după anularea vizei sale de intrare în Australia, informează AFP.

„Am fost arătaţi cu degetul şi am fost blamaţi, dar eu pot să vă asigur că echipa noastră a făcut o treabă incredibilă”, a afirmat Craig Tiley, preşedintele Tennis Australia, organizatorul Australian Open, într-o înregistrare video destinată echipelor sale şi dezvăluită sâmbătă de publicaţia Herald Sun.

„Noi înţelegem situaţia actuală şi lucrăm în strânsă colaborare cu Novak şi cu echipa sa, precum şi cu alte persoane şi echipa lor, care se găsesc în această situaţie”, a adăugat Tiley în video-ul ajuns în presă.

Federaţia se află în centrul criticilor, după anularea vizei de intrare în Australia a liderului mondial, în noaptea de miercuri spre joi, pe motiv că nu îndeplineşte condiţiile stricte de intrare impuse în cadrul luptei împotriva Covid-19.

Federaţia a fost acuzată că a indus în eroare jucătorii în privinţa obligaţiilor lor în materie de vaccinare contra Covid-19 pentru a putea intra în ţară.

Într-o notă trimisă jucătorilor şi publicată de media australiană, organizatorii au dat asigurări că o persoană care a fost infectată recent cu COVID-19 ar putea beneficia de o scutire la obligaţia de a fi în totalitate vaccinată.

Ce zice Guvernul

Dar Guvernul australian a asigurat că a avertizat Tennis Australia încă din noiembrie că această dispoziţie nu este valabilă decât pentru rezidenţii australieni, nu şi pentru cetăţenii străini care vor să intre în ţară.

 

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României...
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea ...
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru ...