Avocatul Doru Boştină, arestat pentru 30 de zile. Sechestru pe 98.000 de lei şi trei kilograme de aur
UPDATE Aproximativ 98.000 de lei şi trei kilograme de aur ce aparţin avocatului Doru Boştină au fost puse sub sechestru de autorităţi , în dosarul de evaziune fiscală în domeniile IT şi consultanţă cu un prejudiciu evaluat la peste un milion de euro, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
În acelaşi dosar, magistraţii au admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind arestarea preventivă a altor două persoane, Mihai Tudorică şi Alexandru Cucu, în timp ce Mihai Răducanu a fost arestat la domiciliu.
Decizia instanţei nu este definitivă.
Cunoscutul avocat Doru Boştină a fost reţinut joi de procurori, fiind acuzat de o evaziune fiscală de 4 milioane de lei.
Potrivit procurorilor, în perioada 2012-2013, persoanele cercetate s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, de cheltuieli care nu aveau la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
Prin activitatea infracţională, până în prezent, a fost estimat un prejudiciu cauzat bugetului statului de 4.310.283 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.