Avocatul partenerilor lui Dan Diaconescu vrea reluarea negocierilor cu Guvernul
„La finalul lunii septembrie, am fost întrebat dacă clienţii mei ar fi interesaţi să participe la procesul de privatizare al Oltchim“, şi „pentru o asistenţă în privinţa administrării Oltchim“, a declarat Anthony Seldon, avocatul partenerilor străini ai lui Dan Diaconescu, citat de RTV.net.
Avocatul a afirmat că, în viziunea partenerilor săi, la Oltchim există trei probleme, asupra cărora au căzut de acord şi cu Dan Diaconescu, respectiv datoriile combinatului, problema Arpechim şi folosirea celor 45 de milioane de euro pentru investiţii pe termen scurt pentru a crea posibilitatea pentru ca Oltchim să fie repornit.
„Dorinţa noastră, cea a echipei internaţionale, este ca discuţiile dintre guvern şi Dan Diaconescu să se reia la masa de negocieri”, a mai spus Anthony Seldon.