Avocații români care s-au ocupat de tranzacția deceniului: Sunt foarte mulți bani pentru România, mai ales dinspre fonduri de investiții. Am avut și cinci tranzacții pe săptămână – Interviu
Deși pot părea exagerat de optimiste, afirmațiile lui Costin Tărăcilă se bazează pe o experiență vastă în piața de M&A și pe realizări concrete, în condițiile în care doar anul trecut echipa pe care o conduce a lucrat la 30 de tranzacții, dintre care 12 finalizate tot în 2020.
Cea mai mare este preluarea CEZ, de către MIRA, tranzacție la care încă lucrează cei de la RTPR și care conduce în topul celor mai mari achiziții din România ultimilor 12 ani, cu o valoare estimată la peste 1 miliard de euro. Anterior, RTPR gestionase și vânzarea Profi de către Enterprise Investors, altă mișcare de top 5 all time, ca valoare. Mai jos, principalele puncte atinse de Costin Tărăcilă precum și interviul integral:
- România rămâne o destinație atractivă pentru investitori. Există un interes crescut din partea fondurilor de investiții, care nu duc lipsă de lichiditate și care sunt interesate de afaceri performante, cu potențial de creștere.
- În a doua parte a anului trecut am asistat la o revenire a tranzacțiilor. Pentru RTPR chiar a fost o perioadă foarte aglomerată, cu multe tranzacții semnate spre sfârșitul anului, inclusiv unele foarte mari.
- Am avut foarte multe solicitări legate de înţelegerea şi aplicarea corectă a măsurilor legislative menite să diminueze efectele crizei economice ca urmare a crizei sanitare.
- Suntem optimiști și pentru că sunt foarte mulți bani de plasat, atât de către fonduri de investiții, precum și de către companii, dar și pentru că orice criză creează campioni în diverse sectoare, iar aceștia au nevoie de fonduri pentru a se dezvolta
- Va crește numărul tranzacțiilor în domeniile tehnologie, telecomunicații și digital – dat fiind că una dintre marile lecții ale anului 2020 a fost legată de infrastructura digitală.
- Am învăţat din colapsul Lehman Brothers că nimeni nu este prea mare pentru a cădea. A fost mai afectat cine nu a știut să se adapteze la noua realitate, respectiv: să accelereze digitalizarea, să flexibilizeze raporturile de muncă, să reconvertească oamenii și liniile de business.
- Tranzacția CEZ – MIRA a fost un proiect câștigat datorită expertizei și istoricului comun al RTPR și Allen & Overy în sectorul energetic și în M&A-uri de anvergură în România. Echipa de proiect a fost coordonată de către mine și a numărat 18 dintre avocații noștri. Echipa A&O a inclus avocați de M&A, finanțări, fonduri, concurență, energie și alte specialități de nișă din birourile din Londra, Bratislava și Luxemburg.
Cum a afectat pandemia avocatura de business? Ce practici au fost cel mai dur lovite de criza economică ce a însoțit criza sanitară?
Primul efect vizibil al pandemiei a fost în prima perioadă a crizei sanitare, când majoritatea tranzacțiilor s-au oprit. Și acesta a fost un fenomen global, nu doar la noi. Din piața de avocatură semnalele – care au venit până spre toamnă – nu erau deloc încurajatoare, mai din toate părțile auzeai de tăieri de onorarii sau chiar de concedieri. Majoritatea companiilor au ales să acționeze precaut și, în acest context, cu excepția tranzacțiilor care erau pe final și care au fost duse la bun sfârșit, nu am văzut multă mișcare la nivel tranzacțional în intervalul martie-mai. Însă odată depășit șocul inițial, lucrurile au început să intre pe făgașul normal și în a doua parte a anului trecut am asistat la o revenire a tranzacțiilor. Pentru noi chiar a fost o perioadă foarte aglomerată, cu multe tranzacții semnate spre sfârșitul anului, inclusiv unele foarte mari.
Există și practici care au fost influențate pozitiv de actuala situație? Dacă da, care sunt acelea?
Practica de M&A a fost campioana anului trecut. Am avut în lucru în jur de 30 de proiecte, dintre care 12 au fost semnate în 2020 și alte 15 sunt încă în lucru în stadii avansate, cu perspective bune de semnare în 2021. Dacă ne raportăm la piața locală, ținând cont că 2020 a fost un an nu tocmai favorabil, este un adevărat record. De asemenea, și celelalte arii de practică au înregistrat performanțe bune, cu multe mandate și solicitări din partea clienților în proiecte de Banking & Finance, concurență, dreptul muncii, dar și litigii de diverse tipuri.
Există domenii care au fost mai afectate decât altele (HORECA este poate cel mai vizibil). Ați observat la firmele din aceste domenii o mai mare aplecare către servicii de consultanță în această perioada? De exemplu, în zona de insolvențe, sunt firme care au apelat la avocați pentru a pregăti un „plan B” (proceduri preinsolvență sau chiar insolvență), în contextul pandemiei?
O astfel de criză sanitară și economică aduce în mod inevitabil un val de concedieri, falimente, lichidări, restructurări ale împrumuturilor sau chiar ştergerea lor, vânzări forţate, renegocieri de contracte, litigii cu privire la forţa majoră sau impreviziune sau alte scenarii de ieşire din contracte sau de renegociere, mai multe transformări digitale. Dar acestea se manifestă uneori cu o anumită latență, cum ar fi de exemplu ceea ce s-a întâmplat la nivel accelerat în primul sfert sau chiar jumătate a anului trecut, când companiile au preferat să aibă lichidități, astfel că s-a mers pe tragerea integrală a limitelor de credit și lichidarea – chiar cu discount-uri a stocurilor. Da, am avut foarte multe solicitări legate de înţelegerea şi aplicarea corectă a măsurilor legislative menite să diminueze efectele crizei economice ca urmare a crizei sanitare.
Asocierea cu Allen& Overy a adus societății și beneficii concrete, cuantificabile direct sub formă de contracte, sau doar beneficii de imagine și prestigiu?
Punem mare preț pe parteneriatul nostru cu firma globală de avocatură Allen & Overy, cu beneficii reciproce de business. De 13 ani lucrăm împreună și furnizăm servicii de înaltă clasă clienților noștri pentru proiecte multijurisdicționale sau care implică consultanță pe o lege străină. De asemenea, A&O a fost dintotdeauna pentru noi o sursă de învățare, de know-how, de schimb de experiențe și o cale de acces către ce se întâmplă remarcabil la nivel internațional, care sunt trend-urile etc.
Ați reușit în 2020, un an greu, să lucrați 12 tranzacții noi. Care a fost suma totală aflată în joc și din ce domenii sunt aceste tranzacții? Care a fost cea mai mare dintre ele și ce firme a implicat?
Într-adevăr, a fost un an greu. Dacă la început de martie eram foarte optimiști cu privire la perspectivele de creștere a sectorului de M&A, ținând cont și de evoluția din 2019, instalarea stării de urgență și evoluția tot mai rapidă a pandemiei la nivel mondial au adus și scăderea accentuată a pieței, care a continuat până spre mai-iunie. În a doua parte a anului, lucrurile s-au mai redresat, pentru noi chiar a fost o explozie de reușite. Am avut chiar o săptămână cu nu mai puțin de 5 proiecte de M&A semnate.Tranzacțiile semnate în 2020 sunt din cele mai variate domenii, precum energie, servicii financiare, industria alimentară, industria textilă, IT, asigurări sau real estate. De menționat este si faptul că jumătate dintre acestea au fost tranzacții cu fonduri de investiții. Cea mai mare tranzacție încheiată anul trecut a fost achiziția de către Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) a activelor grupului CEZ din România. Aceasta este nu numai cea mai mare tranzacție de anul trecut, ci și cea mai mare din ultimii 12 ani și pe locul 4 în topul celor mai mari tranzacții încheiate vreodată în România. Astfel, am detronat o altă „cea mai mare tranzacție” din ultimii ani, asistată tot de RTPR, și anume vânzarea Profi de către Enterprise Investors, o tranzacție semnată în 2016.
Cum arată 2021 din acest punct de vedere? Revenirea în „V” despre care s-a tot vorbit s-a văzut și în avocatura de business pe finalul lui 2020? Se va vedea în 2021?
Suntem optimiști și pentru că sunt foarte mulți bani de plasat, atât de către fonduri de investiții, precum și de către companii, dar și pentru că orice criză creează campioni în diverse sectoare, iar aceștia au nevoie de fonduri pentru a se dezvolta, astfel că sperăm ca în 2021 să continue trendul pozitiv văzut pe finalul anului trecut. Totuși, criza medicală nu s-a terminat și cu toții vedem că încă apar noi tulpini ale virusului, iar statele lumii impun noi măsuri restrictive în lupta cu acest inamic, așa că rămânem în gardă.
Tranzacția între MIRA și CEZ a fost cea mai importantă pe care ați avut-o. Ați asistat MIRA în baza asocierii cu Allen and Overy sau a fost un cont pe care l-ați luat în nume propriu?
A fost un proiect câștigat datorită expertizei și istoricului comun al RTPR și Allen & Overy în sectorul energetic și în M&A-uri de anvergură în România. Echipa de proiect a fost coordonată de către mine și a numărat 18 dintre avocații noștri. Echipa A&O a inclus avocați de M&A, finanțări, fonduri, concurență, energie și alte specialități de nișă din birourile din Londra, Bratislava și Luxemburg.
Care este cel mai mare proiect la care lucrați acum?
Astăzi, 30 martie, încă lucrăm pentru finalizarea achiziției CEZ.
În ce segment economic observați cea mai mare efervescență pe zona de M&A?
Va crește numărul tranzacțiilor în domeniile tehnologie, telecomunicații și digital – dat fiind că una dintre marile lecții ale anului 2020 a fost legată de infrastructura digitală. Și sectorul energetic a fost una dintre vedetele ultimei perioade și ne așteptăm să mai vedem tranzacții, în special în segmentul de regenerabile. De asemenea, gazele naturale vor fi un alt segment prioritar pe agenda investitorilor.
Cunoscând bine piața fuziunilor și achizițiilor, vi se pare că firmele cu capital românesc au fost afectate de pandemie mai mult decât cele multinaționale? Acționarii lor caută să vândă mai mult decât într-o perioadă normală?
Am învăţat din colapsul Lehman Brothers că nimeni nu este prea mare pentru a cădea. A fost mai afectat cine nu a știut să se adapteze la noua realitate, respectiv: să accelereze digitalizarea, să flexibilizeze raporturile de muncă, să reconvertească oamenii și liniile de business.
Au constituit pandemia și efectele ei economice o oportunitate pentru cei care au fost mai puțin afectați, din perspectiva scăderii valorii anumitor active?
Se zice că niciodată nu trebuie să irosești o criză bună. Criza a adus și oportunități pentru companiile aflate în poziții preferențiale, de a valoriza noile trenduri de consum sau de a depista surse de creștere mai accesibile.
Vă așteptați ca, pe fondul scăderii valorii activelor, să avem o creștere substanțială a tranzacțiilor în următoarea perioadă? Dacă da, în ce domenii?
Suntem încrezători că segmentul de M&A va urma un trend ascendent anul acesta, fiind o soluție pentru companiile care își doresc să își crească nivelul de competitivitate și valoarea pe piață.
Mai există interes pentru România din partea companiilor străine? Dacă da, în ce domenii cu prioritate?
România rămâne o destinație atractivă pentru investitori. Există un interes crescut din partea fondurilor de investiții, care nu duc lipsă de lichiditate și care sunt interesate de afaceri performante, cu potențial de creștere.
Se poate observa o schimbare în ceea ce privește tipul entităților interesate de afaceri din România? Au apărut, de exemplu, mai multe fonduri de investiții decât companii din zona productivă sau invers?
Nu cred că se poate face o categorisire din această perspectivă. Noi am asistat și asistăm atât fonduri de investiții, cât și companii mari în tranzacții de M&A. Nu am observat un apetit mai mare al unora sau al altora.