AvtoVAZ şi-a redus pierderile după lansarea de noi modele şi redresarea pieţei auto ruse

Cel mai mare producător auto din Rusia, AvtoVAZ, şi-a redus semnificativ pierderile anuale, datorită scăderii costurilor, a lansării de noi modele şi a redresării pieţei auto ruse, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 15 feb. 2018, 19:30
AvtoVAZ şi-a redus pierderile după lansarea de noi modele şi redresarea pieţei auto ruse

În 2017, pierderile nete ale AvtoVAZ s-au atenuat la 9,7 miliarde de ruble (171,3 milioane de dolari) de la 44,8 miliarde de ruble în 2016. Costurile de restructurare s-au ridicat la 2,2 miliarde de ruble, cheltuielile cu dobânzile la 7,3 miliarde de ruble.

AvtoVAZ, parte a alianţei Renault-Nissan Alliance, a fost afectată în ultimii ani de declinul pieţei auto ruse, şi a încercat să contracareze aceste evoluţii prin scăderea costurilor şi lansarea de noi modele.

Eforturile companiei au fost sprijinite de faptul că în 2017 vânzările auto în Rusia au crescut cu 11,9%, la 1,59 milioane de unităţi, după patru ani de declin consecutiv.

Veniturile AvtoVAZ au urcat cu 22% anul trecut, la 225,6 miliarde de ruble, vânzările modelului Lada înregistrând un avans de 17%.

‘Vânzările au fost stimulate de succesul noilor modele, inclusiv sedanul Vesta şi SUV-ul XRay. Ele oferă o calitate decentă la preţuri convenabile’, a apreciat analistul Vladimir Bespalov, de la VTB Capital.

Compania vrea să majoreze vânzările Lada în Rusia cu cel puţin 10% în acest an, în linie cu evoluţia pieţei, a afirmat preşedintele AvtoVAZ, Nicolas Maure.

Maure, care lucrează de 18 ani pentru Renault, a fost numit în 2016 director general, înlocuindu-l pe Bo Andersson, victimă a recesiunii din Rusia, care a afectat vânzările auto, şi a fost criticat de acţionarii ruşi ai AvtoVAZ pentru concedierea muncitorilor. Până în 2016, Maure a fost directorul general al Groupe Renault România şi director general al Automobile Dacia, având astfel experienţa de a lucra într-un fost stat comunist şi de a trata cu sindicatele.

Din ianuarie, Renault l-a numit pe Maure şeful regiunii Eurasia.

În ianuarie, vânzările AvtoVAZ, Renault şi Nissan pe piaţa rusă au urcat cu 31%, la 35.765 vehicule, în timp ce cota de piaţă s-a situat la 34,9%, conform datelor publicate de Association of European Businesses (AEB).

Luna trecută, livrările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare în Rusia au urcat cu 31%, la 102.464 unităţi, cel mai semnificativ avans lunar din 2011.

Renault deţine o participaţie de 50% la compania holding care controlează AvtoVAZ, în timp ce partenerul nipon Nissan Motor Co. are un pachet de 17,13%. De asemenea, corporaţia rusă de stat Rostec deţine un pachet de 32,87%. Împreună, Renault, Nisan şi AvtoVAZ au fost responsabile pentru aproximativ o treime dintre cele 1,6 milioane de autoturisme noi vândute anul trecut în Rusia, însă, cu toate acestea, vânzările lor combinate au scăzut cu 32% în ritm anual.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...