Azerii de la SOCAR au deschis o nouă benzinării în România – investiţie de un milion de euro

Compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, SOCAR, anunţă deschiderea unei noi benzinării în România, în municipiul Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiţii de un milion de euro, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 29 aug. 2014, 11:45
Azerii de la SOCAR au deschis o nouă benzinării în România - investiţie de un milion de euro

‘Este foarte important pentru SOCAR să urmeze ritmul de extindere stabilit pentru anul acesta. Pe lângă creşterea numărului de benzinării, avem ca obiectiv o cât mai vastă acoperire a ţării. Strategia pentru viitor va continua aceeaşi linie ca şi în 2014. În acest sens, compania a făcut o majorare de capital de peste 58 milioane de euro în luna iunie’ a declarat Hamza Karimov, CEO SOCAR România.

Astfel, compania deţine în prezent o reţea de 29 de staţii de alimentare.

SOCAR deţine, în acest moment, staţii de alimentare în următoarele judeţe din România: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj şi Vâlcea.

SOCAR România este reprezentanţa companiei petroliere şi de gaze naturale deţinută de statul Azerbaidjan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic), companie renumită la nivel mondial pentru activitatea sa de producţie de petrol şi gaze naturale.

Din anul 2011, compania s-a implicat în România prin SOCAR Petroleum S.A. şi în crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional.

Până în prezent compania a creat  aproximativ 400 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de peste 50 milioane de euro în România.

Te-ar mai putea interesa și
Sunt necesare noi măsuri de stimulare a aconomiei din partea BCE – Mario Centeno, BCE
Sunt necesare noi măsuri de stimulare a aconomiei din partea BCE – Mario Centeno, BCE
Economia zonei euro este slabă și are nevoie de noi măsuri de stimulare din partea Băncii Centrale Europene, a afirmat Mario Centeno, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters,......
Gigantul Nestle vrea un sistem de colectare selectivă și pentru plasticul flexibil. „Acum colectarea în masă și trimiterea spre reciclare reprezintă o provocare”
Gigantul Nestle vrea un sistem de colectare selectivă și pentru plasticul flexibil. „Acum colectarea în masă și ...
Nestle consideră că este posibilă dezvoltarea unui sistem de colectare pentru plasticul flexibil, însă acest proces ...
Aberațiile  fiscale continuă și în 2025. Dacă ai avut pierderi fiscale în trecut, anul acesta plătești impozit de 30% pe profit
Aberațiile fiscale continuă și în 2025. Dacă ai avut pierderi fiscale în trecut, anul acesta plătești impozit de ...
Se apropie termenul limită pentru declarația anuală de impozit pe profit în cazul multor contribuabili, respectiv 25 ...
Zona euro este slabă şi are nevoie de noi măsuri de stimulare – BCE
Zona euro este slabă şi are nevoie de noi măsuri de stimulare – BCE
Economia zonei euro este slabă şi are nevoie de "noi măsuri de stimulare" din partea Băncii Centrale Europene, a afirmat ...