Azevedo (OMC): Riscurile la adresa economiei internaţionale sunt reale, vor exista probleme economice

Economica.net
21 02. 2019
economie_shutterstock_01014200

„Riscurile sunt reale şi vor exista probleme economice reale”, a avertizat şeful OMC.

Roberto Azevedo a făcut aceste declaraţii la un briefing de presă la care a participat alături de ministrul român pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, înainte de reuniunea miniştrilor de Comerţ ai statelor membre UE, desfăşurată la Bucureşti în contextul Preşedinţiei române a Consiliului UE.

„Raportul pe care OMC l-a publicat recent avertizează că în primul trimestru din 2019 va exista cea mai redusă creştere economică înregistrată din 2010 până în prezent, deci trebuie să facem tot ce putem ca să reducem acele tensiuni. Vom discuta la reuniunea din această seară cum vom putea întări sistemul economic internaţional. Îi mulţumesc ministrului Oprea pentru leadership-ul pe care l-a demonstrat în acest sens”, a adăugat directorul OMC.

„Trebuie deci să facem tot ce putem ca să diminuăm tensiunile din economie. Trebuie întâi să detensionăm situaţia şi apoi să rezolvăm disputele economice. Anul 2018 a fost cel mai aglomerat an din ultimele doua decade, în termeni de dispute economice. Trebuie să întărim arhitectura economică internaţională”, a solicitat Roberto Azevedo.

În contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, la Bucureşti are loc, în perioada 21 – 22 februarie, reuniunea informală a miniştrilor Comerţului. În acest context, la Bucureşti sunt prezenţi şi comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, şi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Roberto Azevędo.