Azi a sosit primul tramvai Imperio din cele zece prevăzute să ajungă în acest an la Oradea

Marți, 23 martie 2021, a ajuns la Oradea primul tramvai Imperio din cele zece prevăzute să sosească în acest an. Tramvaiul va fi supus unor probe de anduranță pe traseu, după care în circa o săptămână va deservi călătorii alături de celelalte garnituri, a anunțat Primăria Oradea.
Anemona Andone - mar, 23 mart. 2021, 18:46
Azi a sosit primul tramvai Imperio din cele zece prevăzute să ajungă în acest an la Oradea

Acesta este al doilea lot de 10 tramvaie Imperio cumpărat de Primăria Oradea prin contractul semnat în 2018 cu Societatea Astra Vagoane Călători S.A., valoarea contractului fiind în valoare de 148.800.000 le fără TVA (7.400.000 lei fără TVA/tramvai).

tramvai oradea imperio

Primele zece tramvaie au sosit anul trecut, următoarele zece fiind prevăzute pentru acest an, potrivit reprezentanților Primăriei Oradea.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, fondurile nerambursabile fiind de 98% iar contribuţia proprie din bugetul local al Municipiului Oradea este de 2%.

Pe de altă, la București se lasă așteptate tramvaiele Imperio, contractul cu producătorul din Arad nefiind încă semnat. Asta deși a fost declarat câștigător al licitației pentru 100 de tramvaie de 36 metri încă din septembrie anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Șanse mari ca lotul 3 Sud să fie dat în trafic luni
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Șanse mari ca lotul 3 Sud să fie dat în trafic luni
Sunt șanse mari ca luni să poată fi deschisă circulația pe lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0, spune marți secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Până la......
CNAIR: Canicula închide circulația vehiculelor de mare tonaj pe două drumuri republicane din Bulgaria
CNAIR: Canicula închide circulația vehiculelor de mare tonaj pe două drumuri republicane din Bulgaria
Circulaţia vehiculelor de marfă cu o masă totală de peste 20 de tone va fi interzisă în perioada 24 - 27 iunie pe drumurile ...
Wizz Air crește frecvența zborurilor pe 14 rute cu plecare de pe Aroportul „Henri Coandă” București
Wizz Air crește frecvența zborurilor pe 14 rute cu plecare de pe Aroportul „Henri Coandă” București
Transportatorul aerian Wizz Air anunță creșterea frecvențelor de zbor de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” ...
76,3% dintre gospodăriile din România, aflate în forme extreme de sărăcie energetică, sunt în mediul rural – raport ORSE
76,3% dintre gospodăriile din România, aflate în forme extreme de sărăcie energetică, sunt în mediul rural – ...
Peste două treimi dintre gospodăriile din România care ajung sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie ...