Azi au loc alegeri în Afganistan

Economica.net
05 04. 2014
afghanistan_tribal_map3_72580700_03936400

Hamid Karzai a votat cu puţin înainte de ora locală 08.00 (03.30 GMT) la o şcoală din capitala afgană, fiind urmat de cei trei favoriţi la funcţia de preşedinte al ţării. ‘Trăim o zi importantă pentru viitorul nostru, pentru viitorul ţării noastre’, a declarat el. ‘Cer poporului afgan să se prezinte la secţiile de vot, în pofida ploii, a frigului şi a ameninţărilor inamicilor (…) pentru a permite acestei ţări să treacă într-o nouă etapă pe calea reuşitei’, a declarat preşedintele afgan. 

Opt candidaţi sunt în cursă pentru a-i succeda lui Hamid Karzai, singurul care a condus această ţară de aproximativ 28 milioane de locuitori de la căderea talibanilor, în 2001, şi căruia Constituţia îi interzice să candideze pentru un al treilea mandat. Rezultatele preliminarii ale acestui prim tur de scrutin vor fi cunoscute la 24 aprilie, înaintea unui posibil al doilea tur la 28 mai. 

Pe de altă parte, patru alegători au fost răniţi într-o explozie la o secţie de vot, în sud-estul provinciei Loga, sâmbătă, la câteva ore de la deschiderea scrutinului.