Azomureş investeşte 12 milioane euro pentru construcţia unei staţii de tratare a apelor uzate

Economica.net
23 03. 2015
azomures_b_62550800

‘Este vorba de o staţie de epurare a cărei valoare totală este de 12 milioane de euro. Termenul de finalizare este noiembrie 2015. Aceasta presupune o parte de aerare biologică, o aducţiune de la combinat până aici, iar la finalizare va fi predată operării către Aquaserv. Avem garanţia că la finalizare va corespunde standardelor NTPA 001, care înseamnă evacuarea în râul Mureş (…) La staţia de epurare a Azomureş apa evacuată de noi se potriveşte foarte bine cu cea de la staţia de epurare a oraşului Târgu Mureş, pentru că ionul de amoniu devine hrană pentru substanţa organică. În primul rând staţia acesta de epurare are o supracapacitate a staţiei existente (ce a oraşului aflată în apropiere – n.r.), asta înseamnă că oraşul se poate baza pe o creştere a numărului de locuitori şi se poate baza pe o creştere a zonei industriale fără a avea grija că nu va avea unde evacua apa uzată’, a declarat luni Mihai Aniţei, directorul general al SC Azomureş SA.

Inginerul Aurel Botezan, directorul tehnic al Azomureş, a precizat că scopul proiectului este depoluarea apelor de pe platforma Azomureş şi aducerea lor la standardul naţional şi european şi că în ultimii ani s-au făcut mai multe studii de fezabilitate pentru a fi identificată soluţia optimă.

În urma studiilor s-a constatat că Azomureş şi alte două societăţi din zonă – Aquaserv, operatorul staţiei de epurare a municipiului Târgu Mureş, şi Fabrica de Bere Heineken, aflată în apropierea obiectivului – se pot completa reciproc, oferindu-şi atât soluţii chimice pentru reducerea poluării, cât şi soluţii tehnice pentru tratarea nămolului.

‘Reducerea cantităţii de poluant până la nivelul de apă potabilă nu este o treabă simplă, soluţia tehnică identificată a fost tratarea biologică. Tratarea biologică a presupus elaborarea unui proiect care să minimizeze riscurile, de asemenea, eliminarea nămolului biologic rezultat din staţia de tratare (…) Studiile indicau că soluţia cea mai bună ar fi să intrăm în colaborare cu Aquaserv – operatorul staţiei de epurare a municipiului Târgu Mureş, aflată în imediata apropiere a obiectivului construit de Azomureş – pe partea de adaos de carbon fabrica de bere Heineken este o sursă importantă, ca atare am iniţiat colaborarea cu cele două societăţi. În momentul de faţă ne străduim să respectăm graficul de implementare a proiectului semnat cu firma olandeză Nijhuis (Nijhuis Water Technology din Olanda – n.r.). Lucrările civile au început odată cu îmbunătăţirea vremii, la începutul lui iunie aceste lucrări civile ar trebui să se termine, apoi intrăm în montajul mecanic la utilajele dinamice etc., iar undeva la sfârşitul lunii septembrie ar trebui să începem testele hidraulice şi probele preliminare punerii în funcţiune a staţiei de tratare’, a arătat Botezan.

Potrivit directorului tehnic al Azomureş, la sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie ar trebuie să înceapă testul de performanţă a noii staţii şi, începând cu această dată, calitatea apelor reziduale să respecte standardul cerut.

Debitul de ape uzate la noua staţie de epurare va fi între 700 şi 900 metri cubi pe oră, iar nămolul rezultat va fi transportat la Aquaserv, unde va fi concentrat, filtrat şi stabilizat, astfel încât să poată fi depozitat la groapa de nămol.

Conducerea Azomureş a prezentat luni autorităţilor locale şi judeţene noul obiectiv de investiţii şi a anunţat că, dată fiind experienţa în domeniu, Aquaserv va opera şi va asigura mentenanţa noii staţii.

În cursul anului 2012, la preluarea de către compania elveţiană Ameropa a pachetului majoritar de acţiuni al Azomureş, s-a decis demararea unor investiţii de peste 200 de milioane de euro pentru modernizarea combinatului mureşean, astfel încât acesta să se încadreze în normele de mediu şi să poate creşte capacitatea de producţie la 1,5 milioane de tone de îngrăşăminte anual, de la 1,3 milioane de tone, cât produce în prezent.

În cadrul acestei investiţii, pe lângă noua staţie de epurare, vor fi modernizate instalaţiile de producere a amoniacului – două fabrici – iar fabrica de uree va fi complet reconstruită. De asemenea, vor fi construite turnurile de granulare aferente secţiilor azotat de amoniu şi NPK, la care se adaugă un proiect de creştere a eficienţei energetice, care va duce la economii de energie electrică de 14.000 MWh în fiecare an. Toate investiţiile în tehnologii nepoluante trebuie executate de Azomureş până la 1 ianuarie 2016.