Azomureș își reia producția de îngrășăminte chimice
“Dau o veste bună. De ieri Azomureș a început să încarce instalația numărul 1 de amoniac, care va începe să producă îngrășăminte chimice, necesare pentru economia românească. Deci sperăm să repornească și instalația nr. 2, ceea ce înseamnă (funcționarea combinatului la – n.r.) capacitatea maximă”, a spus Ion Sterian, diectorul companiei naționale de transport al gazelor, Transgaz, într-o conferință organizată de revista Income Magazine, citat de HotNews.ro.
Azomureș este cel mai mare consumator de gaze din România.
„Încercăm să oferim un sprijin agriculturii locale și fermierilor care se pregătesc să iasă din iarnă și privesc deja către campania agricolă de primăvară și au nevoie de îngrățăminte. Chiar dacă nu s-au făcut încă pași importanți în politicile publice de a sprijini în vreun fel marea industrie în România. Există dialog, există soluții puse pe masă, să vedem cum se concretizează”, a spus compania, la solicitarea HotNews.
Compania își oprise activitatea în decembrie, după ce a funcțioat doar câteva luni, și atunci la capacitate redusă.
Mai multe informații pe HotNews.ro