Azomureş reia producţia de îngrăşăminte după revizie, în condiţii de securitate sanitară extreme cauzate de epidemia de COVID-19
„Am reuşit să facem tot ceea ce ne-am propus, iar lucrările au fost executate în siguranţă şi la un nivel calitativ ridicat. Începem să repornim instalaţiile şi cred că vom depăşi cu bine şi această etapă. Am intrat în revizie forţaţi de preţul foarte mare la materia primă principală, gazul metan, iar în plin proces am fost provocaţi să adoptăm soluţii extraordinare din cauza epidemiei de Coronavirus. Din acest punct de vedere a fost o etapă foarte provocatoare şi le mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi, angajaţi Azomureş şi angajaţii firmelor terţe. Avem încredere că vom putea să continuăm activitatea, în ciuda condiţiilor dificile de acum. Vrem să fim în continuare un suport pentru angajaţii noştri, dar şi pentru fermieri, care au nevoie de fertilizanţi pentru culturile lor, implicit un contributor financiar către bugetul de stat care are acum mare nevoie de resurse”, a declarat directorul general al Azomureş, Harri Kiiski.
Printre măsurile speciale pe care Azomureş le aplică în această perioadă este şi scanarea temperaturii corpului pentru personalul care are acces pe platformă.
„Toate recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale autorităţilor naţionale sunt implementate. Un procent semnificativ din personalul administrativ lucrează de acasă pentru a menţine securitatea sanitară a unor procese cheie: achiziţii, resurse umane, vânzări, contabilitate, plăţi, comunicare. Până în acest moment, pe platforma Azomureş, nu a fost înregistrat niciun caz de infectare cu Coronovarius COVID 19”, a anunţat Azomureş, într-un comunicat de presă.
Revizia tehnică parţială a început în data de 1 martie şi a presupus realizarea lucrărilor uzuale de mentenanţă a instalaţiilor, realizarea unor investiţii programate şi a unor lucrări speciale pentru reducerea zgomotului ambiental în timpul funcţionării instalaţiilor.