BAAR a plătit despăgubiri de 73,7 milioane euro, în urma falimentului Astra şi Carpatica

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) a soluţionat 92,18% din dosarele rezultate în urma falimentului societăţilor Astra şi Carpatica, valoarea totală a despăgubirilor ridicându-se la 73,7 milioane de euro, reiese din datele BAAR, prezentate, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mie, 04 apr. 2018, 08:06
BAAR a plătit despăgubiri de 73,7 milioane euro, în urma falimentului Astra şi Carpatica

‘Ca urmare a falimentului celor două societăţi Astra şi Carpatica, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România – BAAR a preluat în gestionare un număr total de 15.157 dosare din care 92,18% au fost soluţionate integral, 1,41% soluţionate parţial şi 6,41% sunt în curs de soluţionare. Despăgubirile achitate până la finele lunii februarie 2018 de BAAR pentru ex-membri săi Astra şi Carpatica se ridică la suma totală de 73,7 milioane euro’, afirmă reprezentanţii BAAR.

Conform sursei citate, de la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a companiei Astra Asigurări şi până la 28 februarie 2017, au fost transferate către BAAR un număr de 7.388 dosare de daună. 7198 dosare au fost soluţionate integral, cuantumul total al sumei achitate de Birou fiind de 27,4 milioane euro. În procente, BAAR a soluţionat şi achitat până la 28 februarie 2018 circa 97% din numărul total al dosarelor avizate la acesta pentru Astra Asigurări.

De asemenea, 91 de dosare au fost soluţionate parţial, suma plătită de BAAR fiind de 6,4 milioane euro. Până la soluţionarea completă a acestor dosare, BAAR a constituit suplimentar o rezervă de daună în valoare de 13,4 milioane euro.

Un număr de 99 dosare se află în curs de soluţionare, iar rezerva de daună constituită în acest scop de BAAR este în valoare de 5,5 milioane euro. Pentru dosarele soluţionate parţial sau care se află în curs de soluţionare în cazul Astra Asigurări rezerva de daună constituită rămasă la nivelul BAAR este, în prezent, de 18,5 milioane euro.

În ceea ce priveşte Carpatica Asigurări, Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România i-au fost avizate un număr total de 7.769 dosare de daună în intervalul cuprins între 27 iulie 2016 şi 28 februarie 2018. În acest caz, 6.773 de dosare au fost soluţionate şi pentru ele s-a achitat suma de 32,4 milioane euro, 123 au fost soluţionate parţial, iar până în prezent s-au achitat 7,5 milioane de euro şi s-a constituit o rezervă de daună rămasă de 19,10 milioane euro, în timp ce 873 se află în curs de soluţionare, iar pentru ele s-a constituit o rezervă de daună în valoare de 15,89 milioane de euro.

Pentru dosarele soluţionate parţial sau care se află în curs de soluţionare în cazul Carpatica Asigurări, rezerva de daună constituită rămasă la nivelul BAAR este, în prezent, de 34,99 milioane euro. În procente, circa 87% din numărul total al dosarelor preluate de BAAR pentru această societate au fost deja soluţionate integral, celelalte aflându-se în diferite stadii de soluţionare.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...