Baciu, Ministerul Sănătăţii: Am făcut toate demersurile să fim pregătiţi pentru imunizarea cu a treia doză a vaccinului anti-COVID

Ministerul Sănătăţii (MS) a făcut toate demersurile să fie pregătit pentru demararea imunizării cu a treia doză a vaccinului anti-COVID, a declarat, miercuri, secretarul de stat în MS Andrei Baciu.
AGERPRES - mie, 08 sept. 2021, 14:09
Baciu, Ministerul Sănătăţii: Am făcut toate demersurile să fim pregătiţi pentru imunizarea cu a treia doză a vaccinului anti-COVID

„Ne aşteptăm ca Agenţia Europeană a Medicamentului să emită o recomandare în acest sens undeva la mijlocul lunii septembrie. Imediat ce va emite această recomandare, noi o să demarăm, va fi probabil undeva în octombrie. Noi am făcut toate demersurile necesare atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere organizatoric, încât să fim pregătiţi în momentul în care avem această recomandare să putem să o aplicăm în România imediat”, a răspuns Andrei Baciu unei întrebări a jurnaliştilor, cu prilejul prezenţei sale, miercuri, la prezentarea studiului de fezabilitate al spitalului ce va fi construit pe bulevardul Timişoara.

Legat de existenţa unui program la nivel naţional prin care oamenii să-şi poată testa nivelul de anticorpi gratuit, pentru a-şi da seama dacă e nevoie de a treia doză de vaccin, el a menţionat că nu există o standardizare la nivel internaţional cu privire la testarea anticorpilor, ca atare dorinţa de imunizare ar trebui să fie determinată de criteriile biologice.

El a spus că administrarea celei de-a treia doze, de rapel, se adresează în primul rând celor care au nevoie din punct de vedere imunitar.

„Vorbim aici de categorii de persoane care au o imunitate mai scăzută, spre exemplu pacienţi care au făcut un transplant, pacienţi care au diverse afecţiuni oncologice, un cancer sau pacienţi care fac, spre exemplu, radio-chimio-terapie, care iau anumite medicaţii. Sunt mai multe tipuri de afecţiuni sau tratamente care duc la scăderea imunităţii separat de o scădere naturală, care vine odată cu vârsta. Pentru toate aceste persoane există dovezi ştiinţifice că o doză de rapel administrată în timp va creşte răspunsul imun generat iniţial”, a adăugat Andrei Baciu.

Te-ar mai putea interesa și
Impactul juridic al noilor măsuri fiscal-bugetare propuse de Parlament. Ce recomandări au avocații pentru companii
Impactul juridic al noilor măsuri fiscal-bugetare propuse de Parlament. Ce recomandări au avocații pentru companii
Noile măsuri fiscale propuse pentru 2025 evidențiază necesitatea revizuirii contractelor, optimizarea fiscală și asigurarea conformității legale pentru a proteja companiile împotriva......
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost amendați. Au fost dispuse și alte sancțiuni
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunșat astăzi că, în perioada 21.07- 25.07.2025, comisarii ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din DN 73C, estimate la peste 100 de milioane de euro
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din ...
Lucrările pentru lotul 2 al legăturii A1 Sibiu - Pitești cu Râmnicu Vâlcea, cunoscută ca "secțiunea 6", sunt estimate ...
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile obiective. Am primit sute de mesaje
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile ...
Sute de mesaje au fost primite în urma punerii în transparenţă decizională a Hotărârii de Guvern privind reorganizarea ...